(FOTO) Viral: O senatoare și-a alăptat copilul în timp ce prezenta o moțiune în parlament

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Senatoarea Larissa Waters și-a alăptat fiica în timp ce a prezentat o moțiune la doar o lună după ce a devenit primul deputat care își îngrijește copilul în parlamentul federal. Ea a prezentat moțiunea Senatului privind boala pulmonară neagră și a stat în picioare cu fiica ei în vârstă de doar trei luni, alăptând-o.

Senatoarea din Australia și-a hrănit copilul cu un prosop alb pe umăr și nu a pierdut nici un moment când s-a ridicat în picioare pentru a prezenta moțiunea. Imaginea a fost întâmpinată cu încântare de colegii săi, printre care și senatorul Richard Di Natale, care a fost văzut jucându-se puțin cu Alia.

Micuța a fost un vizitator regulat în camera Senatului de când s-a născut, făcând istorie ca primul copil care a fost alăptat în plenul parlamentului.

senator2

Până anul trecut, parlamentarii din Camera Reprezentanţilor puteau lua copiii doar în birouri parlamentare sau în locuri publice, cu toate că în Senat acest lucru era posibil încă din 2003. Până în acest moment, nimeni nu a decis să procedeze în acest fel.

senator3

Subiectul este o problemă sensibilă în multe parlamente din întreaga lume. În 2016, deputatul spaniol Carolina Bescansa, din partidul Podemos (We Can), a fost atât criticat, cât şi lăudat, după ce şi-a alăptat copilul în parlament.

senator4


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...