(FOTO) Trei decenii de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Moldovenii căzuți în război, comemorați în toată țara

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Militarii Armatei Naționale din toate garnizoanele au fost prezenți astăzi la manifestările consacrate Zilei comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, organizate pe întreg teritoriul țării.

La Chișinău, ministrul Apărării Eugen Sturza, alături de ofițeri din corpul de comandă al Armatei Naționale, veterani de război și membri ai familiilor lor, a participat la Marșul Memoriei și a depus flori la Complexul Memorial „Feciorilor Patriei — sfântă amintire” din sectorul Rîşcani al capitalei.

În cadrul mitingului de comemorare, prilejuit de împlinirea a 30 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, ministrul Apărării a declarat că cei care au luptat în război au dat dovadă de curaj și devotament și și-au onorat cu demnitate obligațiile față de jurământul militar.

„În această zi, în 1989, ultimii militari din fosta armată sovietică au trecut cu blindatele peste podul de lângă Termez, Uzbekistan. A fost o misiune de o complexitate dublă pentru că jurământul a fost onorat într-un alt colţ de lume, departe de familie, patrie şi localitatea de baştină”, a spus Eugen Sturza.

Ministrul Sturza a adăugat că experienţa unică, obţinută de veterani, este importantă și azi, prin implicarea acestora în realizarea proceselor decizionale în diferite structuri de forţă şi segmente din viaţa socială.

„Vă sunt recunoscător pentru identificarea problemelor cu care vă confruntaţi și soluţiilor acestora, prin participarea la elaborarea politicilor de protecţie socială care vă vizează în mod direct. Protecția socială a veteranilor a fost și este una dintre priorităţile guvernului, din care fac parte, dar aprecierile le daţi doar dumneavoastră”, a menţionat ministrul Sturza.

Totodată, militarii Armatei Naţionale din alte garnizoane ale ţării au adus un omagiu ostaşilor decedaţi în acţiunile de luptă din Afganistan, în cadrul unor ceremonii de comemorare, organizate de centrele militar-teritoriale şi secţiile administrativ-militare, împreună cu autorităţile publice locale şi raionale.

La războiul din Afganistan, care a avut loc între anii 1979 şi 1989, au participat circa 12 500 de moldoveni. Dintre aceştia, 301 militari şi-au pierdut viaţa, patru au dispărut fără veste, iar alţi 257 au fost răniţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...