(FOTO) Toyota a prezentat noul Land Cruiser: SUV-ul e impresionant

(FOTO) Toyota a prezentat noul Land Cruiser: SUV-ul e impresionant

Toyota Land Cruiser, unul dintre cele mai populare SUV-uri ale constructorului japonez, a primit la Salonul Auto de la Frankfurt o nouă generație.

Aceasta iese în evidență în special prin noutățile aduse la design, însă sub capotă surprizele sunt practic inexistente.

Toyota Land Cruiser: date esențiale:

– partea frontală primește un design nou, în special la grila care beneficiază acum de mai mult spațiu pentru aerisirea motorului. Blocurile optice au trecut de asemenea printr-o schimbare estetică și sunt acum mai elegante, iar echipările superioare vor beneficia de lumini de zi LED;

– noul Land Cruiser a crescut ușor în dimensiuni. Lungimea este acum cu 60 de milimetri mai mare decât cea a predecesorului, iar jantele au fost împrospătate și au dimensiuni de 17 sau 19 inch;

– stopurile au primit de asemenea tratament LED;

– la interior, Toyota a introdus un ecran de 8 inch pentru sistemul de infotainment și un ecran color de 4.2 inch poziționat central;

– gama de motorizări include un propulsor diesel cu 4 cilindri de 2.8 litri care generează 177 de cai putere și un cuplu de 450 Nm în cazul asocierii cu o cutie de viteze automată și 420 Nm dacă este asociat cu transmisie manuală cu 6 trepte. Accelerația de la 0 la 100 km/h se realizează în 12.1 secunde în cazul versiunii cu cutie manuală și în 12.7 secunde pentru cutia automată. În România, Land Cruiser este disponibil în prezent doar cu motorizare diesel;

– gama de propulsii pe benzină include o unitate de 2.7 litri care generează 161 de cai putere și un cuplu de 246 Nm cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte sau una automată cu 6 trepte. Dacă vrei performanțe mai bune poți opta și pentru motorul de 4.0 litri care generează 249 de cai putere și un cuplu de 381 Nm. Acesta vine la pachet cu o cutie de viteze automată cu 6 trepte

– pachetul de sisteme de siguranță Safety Sense include sisteme precum pre-collision system, pedestrian detection, adaptive cruise control, automatic high beams, sau lane departure warning.

0