(FOTO și VIDEO) Semafoare cu tematică gay în Viena, cu ocazia Eurovision 2015; Iată cum arată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Semnale luminoase cu tematică gay vor fi emise de semafoarele din Viena cu ocazia Eurovision 2015, care va fi găzduit în acest an de capitala Austriei, informează Reuters.

Câteva zeci de semafoare din centrul Vienei au fost programate pentru a emite semnale luminoase ce prezintă cupluri de bărbaţi şi femei gay, alături de simboluri ale unor inimi colorate în roşu pentru a interzice trecerea şi în verde pentru a permite trecerea.

Campania lansată de autorităţile locale vizează prezentarea Vienei ca un oraş lipsit de idei preconcepute, dar şi îmbunătăţirea normelor de siguranţă a traficului rutier, întrucât aceste simboluri neobişnuite atrag mai uşor atenţia şoferilor şi a pietonilor, a declarat o purtătoare de cuvânt a municipalităţii.

Primăria din Viena va analiza după concursul Eurovision 2015 datele pe care le va primi pentru a vedea dacă această campanie a contribuit într-adevăr la sporirea siguranţei rutiere, a precizat aceeaşi sursă.

Concursul Eurovision, ajuns la cea de-a 60-a ediţie, are o îndelungată tradiţie în ceea ce priveşte apărarea drepturilor persoanelor gay şi promovarea principiului toleranţei.
20150512_gayfriendlylights2
În 2014, interpretul travestit Conchita Wurst a câştigat concursul Eurovision, pentru Austria, cu melodia „Rise like a Phoenix” şi a devenit ulterior un ambasador al cauzei gay pe plan mondial.

Republica Moldova va intra în prima semifinală Eurovision de la Viena, la 19 mai, cu numărul de concurs 1. Țara noastră va fi reprezentată de ucraineanul Eduard Romanyuta, cu piesa „I want your love”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...