(FOTO şi VIDEO) Bombă descoperită în apropiere de o bază militară americană: trei localităţi italiene evacuate forţat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consecinţele celui de-al Doilea Război Mondial continuă să afecteze şi în prezent oameni şi localităţi întregi, la propriu. Este vorba despre trei localităţi din nordul Italiei, care vor fi evacuate forţat din cauza unei bombe, care conţine peste 1500 kg de explozibil, informează Indepenent.md.

În urma acestei acţiuni de amploare, efectuate ca rezultat al dezamorsării unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial, vor avea de suferit circa 30.000 de oameni, care vor fi evacuaţi obligatoriu din casele lor. Sunt nevoiți să facă asta  mai mult de jumătate din locuitorii din Vicenza, plus alte două localităţi din suburbia orașului, Caldogno şi Costabissara.

Bomba este de provenienţă britanică şi se află pe teritoriul aeroportului Vicenza încă din noiembrie 1944. Aeroportul nu mai este funcţional de mai mulţi ani, pe teritoriul acestuia găsindu-se în prezent una din cele mai mari baze militare americane din Europa. Bomba este una foarte periculoasă din cauza cantităţii imense de explozibil pe care îl conţine, după spusele experţilor, între 1500-2000 kg. La această operaţiune vor participa şi experţi NATO şi americani.
Bombă
După cum veţi vedea şi din imagini, în jurul perimetrului unde se găseşte bomba au fost ridicate ziduri din materiale speciale, menite să atenueze unda de şoc în cazul exploziei acesteia. Datorită acestor ziduri, vor fi evacuaţi locuitorii ce se găsesc doar pe o rază de 2,5 km, de altfel, ar fi fost nevoie să fie evacuaţi pe o rază mult mai mare.

Toţi locuitorii care domiciliază în această rază sunt obligaţi să-şi părăsească casele şi să iasă din zona de pericol, vineri 25 aprilie între orele 8.30 şi 17.00. Autorităţile au anunţat că vor face controale, iar cei care nu vor părăsi zona, vor fi evacuaţi forţat şi atraşi la răspundere conform legislaţiei.
WP_20140421_001
De asemenea, autorităţile italiene au pus la dispoziţie echipaje speciale şi personal adecvat, în număr de circa 500 de persoane, care vor ajuta la evacuarea persoanelor în vârstă sau celor care nu se pot deplasa. Aceştia vor fi cazaţi în diferite centre pregătite din timp pentru această situaţie.
WP_20140424_001
Această operaţiune de dezamorsare a bombei din cel de-al Doilea Răboi Mondial, are loc chiar în ziua în care Italia sărbătoreşte sfârşitul Războiului.
[youtube link=”http://youtu.be/4DmWSrEFleI” width=”590″ height=”315″]


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...