(FOTO) Plahotniuc sfidează din nou originea sa de cetăţean al celei mai sărace ţări din Europa. A zburat la Bruxelles cu aceeaşi aeronavă de lux, de 30 mii dolari ora

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oligarhul Vlad Plahotniuc sfidează din nou originea sa de cetăţean al celei mai sărace ţări din Europa, alegând să zboare la Bruxelles cu aceeaşi aeronavă a companiei PrivaJet din Malta cu care acum o lună a zburat în Statele Unite ale Americii. Mai mult, dacă Moldova nu are zboruri directe spre SUA, Chişinăul are legătură aeriană cu Bruxellesul prin intermediul unei curse regulate operate de compania de stat AirMoldova. Acesta însă a preferat să apeleze din nou la compania aeriană privată care percepe, potrivit unor surse, taxe de circa 30 de mii de dolari SUA pentru o oră de zbor. 

Potrivit flightradar24.com, care monitorizează zborurile de pasageri de pe tot globul pământesc, aeronava de tip Boeing 737-7BC BBJ cu numărul de înregistrare 9H-BBJ, a aterizat pe pista aeroportului din Chişinău în după-amiaza zilei de luni, 19 iunie, zburând din aeroportul Basel din Franţa. În dimineaţa zilei de ieri, 20 iunie, aceeaşi aeronavă a decolat spre Bruxelles, unde se află şi până la această oră.

Vedeţi şi: (FOTO) Plahotniuc, zbor de lux la Washington de peste un milion de dolari. Cum arată aeronava cu care a zburat oligarhul

Acesta este cel puţin al doilea caz când Plahotniuc apelează la această aeronavă de lux a companiei Privajet din Malta, având la bord două paturi duble și opt paturi pentru o persoană, două cabine de duș, masă pentru ședințe cu șase fotolii, patru zone independente de odihnă cu playere audio și video, AirShow, telefon, fax, aer condiționat și umidificator.

Avionul are un echipaj din șase persoane (pilotul și pilotul secund, un inginer de bord, două stewardese și un bucătar-șef), iar numărul maxim de pasageri este de 19 persoane.

Este de menţionat că în deplasarea sa spre capitala politică a Uniunii Europene, coorodnatorul Coaliţiei de guvernare i-a luat pe premierul Pavel Filip, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, fostul preşedinte democrat Marian Lupu şi alţii. În condiţiile în care, potrivit unor surse ora de zbor cu o aeronavă de acest tip este de circa 30 de mii de dolari SUA, cele circa cinci ore de zbor (Basel-Chişinău – 2:09 h şi Chişinău-Bruxelles – 2:45 h) l-au costat pe oligarhul moldovean cel puţin 150 de mii de dolari. Asta fără a lua în calcul timpul de aşteptare pe aeroportul Chişinău, dar şi pe cel din Bruxelles unde se află şi acum liderii democraţi.

Vedeţi şi: Vizita lui Plahotniuc la Bruxelles, confirmată oficial! Deși s-a „înarmat” cu Filip și Candu, a fost primit doar de liderii APSD

Potrivit unui comunicat al PDM, emis aseară, Vlad Plahotniuc s-a întâlnit acolo doar cu preşedintele şi vicepreşedintele grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Gianni Pittela și Knut Fleckenstein.

1 2


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...