(FOTO) Plăcinta cu mere coaptă de guvernanţi, propusă pentru Cartea Recordurilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Plăcinta care ne unește”, care se vrea cea mai mare învârtită din lume, a fost pregătită ieri, în cadrul Festivalului Diasporei. Aceasta a fost preparată cu scopul de a-i susține pe fermierii autohtoni, afectați de restricția impusă de Rusia la importul fructelor moldovenești. Lungimea învârtitei este de peste 50 de metri și a fost coaptă pe o tavă cu diametrul de doi metri.

„Dacă reușim să intrăm în Cartea Recordurilor, deși din ceea ce am văzut până acum, și la procesul de pregătire, și la învârtita propriu-zisă, cred că avem toate motivele să ajungem acolo, vă promit că banii pe care-i vom încasă îi vom împărți, bineînțeles, cu agricultorii din Republica Moldova, cei care acum sunt supuși unor probleme”, a subliniat Premierul Iurie Leancă.10649695_645777542188204_5684221595794186540_n

Citește și: Despre politica fundului în două luntri, „plăcintari” și „marionete”

La rândul său, Igor Corman a adăugat: „Ceea ce se întâmplă astăzi aici arată că moldovenii sunt un popor care ştie să îşi păstreze tradiţiile şi să-şi dezvolte obiceiurile strămoşeşti, că moldovenii sunt un popor sănătos, care cu siguranţă merită şi un viitor – unul european”.

IMG_1414

După ce a stat la copt aproape o oră, învârtita a fost împărțită de Iurie Leancă, Igor Corman și de mai mulți membri ai Cabinetului de miniștri tuturor vizitatorilor. Prim-ministrul Iurie Leancă a gustat din plăcintă, apreciind-o drept foarte bună.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, care s-a ocupat de pregătirea acestei învârtite, punând la punct fiecare detaliu, a precizat că învârtita cu mere va fi propusă pentru Cartea Recordurilor. „Noi am comunicat cu cei de la Guinness Book of Word și am mers pe o cale mai simplă – o fotografiem, o filmăm, prezentăm rezultatele și timp de o jumătate de an va fi înregistrată în Guinness Book.”

IMG_1783


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...