(FOTO) Ostaşii români, comemoraţi la Ţiganca

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La Cimitirul de onoare al eroilor români de la Ţiganca (raionul Cantemir), ieri, 29 mai, a avut loc o slujbă de pomenire pentru reînhumarea a 81 de eroii români, cunoscuți și necunoscuți, căzuți în perioadele 2-10 iunie 1941 și mai-august 1944 și exhumați din localitățile Rîșcani și Ștefan Vodă.

Contextul acestui onor pentru ostaşii români căzuţi la datorie ţine de marcarea Zilei Eroilor în România, dar şi de realizarea Planului bilateral privind cooperarea în domeniul păstrării și eternizării memoriei militarilor.

”În numele Armatei Naţionale, prezint onorul soldaţilor înhumaţi în acest cimitir, celor care şi-au jertfit viaţa pentru idealurile pe care le-au avut şi a căror nume a rămas înscris în Cartea Gloriei Româneşti”, a declarat ministrul Apărării, Valeriu Troenco.

Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, prezent la eveniment, a declarat că datorită eroilor căzuți s-a întemeiat libertatea țării. ”Datorăm acestor eroi recunoştinţa noastră pentru că pe jertfa lor supremă, pe jertfa lor de sânge s-a întemeiat libertatea ţării noastre”, a menţionat Ambasadorul Lazurca.

În cadrul evenimentului, militarii Armatei Naţionale au efectuat trei salve de foc şi au prezentat onorul militar celor căzuţi pe câmpul de luptă.

La Cimitirul românesc de onoare de la Ţiganca sunt înmormântaţi militari decedaţi în luptele din prima jumătate a lunii iulie 1941, la capul de pod de la Ţiganca. În anul 2004 a fost instalată, pe acest teritoriu, o troiță, iar la  1 iunie 2006, de Ziua Eroilor, a avut loc ceremonia de inaugurare a Cimitirului românesc de onoare de la Ţiganca.

4

6

8

5


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...