(FOTO) Opel lansează un nou model în clasa mini, care va costa sub 10 mii de euro

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cu un preț de pornire de sub 10.000 de euro, noul Opel Karl, dezvăluit în premieră mondială miercuri, promite să fie cel mai ieftin produs din oferta germanilor. Va oferi spațiu pentru cinci pasageri și un motor pe benzină cu trei cilindri.

Mulți vor înțelege că au în față și un mult așteptat al vechiului Opel Agila. Cu o lungime de 3.68 metri și spațiu capabil să găzduiască cinci persoane, noul Karl este o nouă propunere Opel în segmentul mic, alături de Corsa și Adam.

Echipare standard generoasă

Botezat după fiul lui Adam Opel, fondatorul mărcii din Russelsheim, beneficiază de aceeași filosofie de design sculptural și funcțional al brandului, cu blocuri optice mari și linii ascuțite. Caroseria va putea fi comandată în zece culori de caroserie, iar jantele vor avea dimensiuni cuprinse între 14 și 16 inch.

629730l-545x347-n-8d303762

nteriorul va miza pe o planșă de bord orientată către șofer, dar și pe o senzație de habitaclu aerisit și generos. Lista de dotări standard va fi una foarte generoasă pentru acest segment, incluzând aici sisteme de siguranță ca ABS, ESP și asistent la pornirea din rampă. Opțional, clienții pot comanda și un avertizor la părăsirea benzii de mers (acustic și vizual).

194294l

Lista de echipamente continuă cu proiectoare de ceață și iluminarea în viraje și cu o direcție ajustabilă, cu mod City, care permite manevrarea mai ușoară a volanului în zonele urbane. Echipările superioare vor dispune și de scaune încălzite, volan încălzit, trapă, cruise control și deja popularul sistem multimedia IntelliLink, care permite integrarea telefoanelor inteligente cu Apple iOS și Android.

Motor nou, cu trei cilindri

Și pentru ca oferta să fie una cu adevărat atractivă, Opel va așeza sub capota lui Karl și un motor de generație nouă, pe lângă unitățile deja cunoscute. Este vorba despre un propulsor Ecotec cu trei cilindri, de un litru, capabil să ofere 75 de cai putere, administrați cu ajutorul unei transmisii cu cinci rapoarte. Șasiul a fost calibrat în ton cu această unitate și promite să mizeze mai mult pe confort.

Noul Opel Karl va fi disponibil pe piața europeană, implicit și în țara noastră, începând cu vara anului viitor. Pe piața din Marea Britanie, acolo unde brandul Opel este cunoscut sub numele Vauxhall, noul Karl va fi botezat Viva. Prețul de pornire, mai mic de 10.000 de euro, confirmat oficial de Opel, va fi valabil și pentru piața din Republica Moldova.

242153l

511516l

664002l-610x390-b-a497a458


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...