(FOTO) Oligarhii ruși își scot palatele la vânzare, după căderea economiei; Unele costă peste 100 de milioane de dolari

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Palate care ajung să depăşească preţul de o sută de milioane de dolari au fost scoase la vânzare de către oligarhii ruşi. Sancţiunile occidentale şi declinul rublei ar putea fi cauzele pentru care bogaţii Rusiei îşi vând locuinţele de lux.

Un „palat de aur” ce valorează peste o sută de milioane de dolari, aflat în prestigioasa arie rezidenţială Rublyovka, de lângă Moscova, se află la vânzare pe site-ul sothebysrealty.com, potrivit dailymail.co.uk.

Palatul şi terenul care îl înconjoară măsoară nu mai puţin de 97 de acri, adică aproape 400.000 de metri pătraţi.

Imobilul, complet mobilat, are nouă dormitoare, două piscine şi spa.

El a fost scos la vânzare la un preţ de 109 milioane de dolari, dar este abia al treilea în topul celor mai scumpe locuinţe din Rublyovka scoase la vânzare. Celelalte două palate au preţuri de 130 şi 150 milioane dolari.

În prezentarea palatului, compania care se ocupă de vânzarea imobilului, International Realty Sotheby, scrie: „Interioarele amintesc de palatele baroce. Camerele au o mulţime de aur, piatră naturală şi lemn preţios. În unele camere podelele sunt realizate din marmură naturală, iar sala de biliard şi biblioteca sunt din stejar masiv şi mahon”.
Rublyovka beneficiază de o privelişte extraordinară, fiind situată într-o zonă de pădure, pe o parte a lacului Moscova. Ea a devenit „Beverly Hills-ul Rusiei” în anii 1990, după căderea Uniunii Sovietice.
Oligarhi, staruri, oficiali guvernamentali şi magnaţi ai industriei au locuinţe în zonă.
Sancţiunile occidentale şi declinul rublei ar putea fi cauzele vânzării acestor palate din Rublyovka, dar tot ele reprezintă un impediment în efectuarea tranzacţiilor. Singurii care îşi permit aceste locuinţe sunt tot oligarhii, dar ei preferă în această perioadă să cumpere imobile în afara Rusiei.

Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...