(FOTO) Iată cum ar trebui să arate iahtul viitorului: Cam cum şi-l imagina şi Jules Verne

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unul dintre cei mai tineri designeri britanici, Andy Waugh, face dovadă talentului sau printr-un proiect îndrăzneț pentru un super iaht care împinge estetica și rafinamentul ambarcațiunilor de lux dincolo de limitele întâlnite în ziua de astăzi.

Nouveau, numele ales pentru conceptul de super iaht al lui Waugh, spune cam totul despre imaginația de care a dat dovadă designerul din Marea Britanie, cred reporterii revistei Luxatic.

Citeşte şi: (FOTO şi VIDEO) Proiect revoluţionar: Iahtul care poate fi avion şi elicopter

Inspirat de maeștrii curentului Art Nouveau, tânărul britanic a pus pe planșă un fascinant model de ambarcațiune care combină dinamismul cu eleganța formelor navei, amintind de faimosul submarin Nautilus imaginat de Jules Verne.
Iaht Nouveau Foto Andy Waugh 1
Liniile curbe accentuate ale carenei și ale suprastructurii vasului, ca și dimensiunile neobișnuite ale pereților de sticlă fac ca super iahtul Nouveau să pară desprins dintr-un film SF, iar forma sa neobișnuită se traduce și printr-o generozitate mare a spațiilor interioare.
Iaht Nouveau Foto Andy Waugh 2
Citeşte şi: (FOTO) Cum arată cele mai spectaculoase și mai mari iahturi din lume

Puntea principală adăpostește nu mai puțin de două cabine VIP continuate cu un spațiu destinat servirii mesei și o sală de relaxare care se întinde până spre o piscină cu margini ascunse.
Iaht Nouveau Foto Andy Waugh 3
Pe puntea superioară își are locul apartamentul principal, cu balcoane la babord și tribord. Și la acest nivel confortul pasagerilor este sporit prin adăugarea unei piscine și a unor zone de relaxare în zona dinspre pupă.

Citeşte şi: (FOTO) Așa arată cel mai extravagant iaht din lume, construit din sticlă

Alte patru cabine pentru pasageri și spații de cazare pentru un echipaj de 18 persoane se regăsesc la nivelul punții inferioare a ambarcațiunii.
Iaht Nouveau Foto Andy Waugh 4
Practic, în acest moment, super iahtul lui Waugh mai are nevoie doar de un miliardar excentric menit să transpună în realitate interesantul concept de ambarcațiune de lux ieșit din mâinile designerului britanic.

Citeşte şi: (FOTO) Cum arată cel mai spectaculos iaht din lume


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...