(FOTO) Ghepardul nu mai este cel mai rapid animal din lume; a fost deposedat de un acarian

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Regele vitezei printre animale a fost deposedat de titlu chiar de un acarian care face parte din categoria organismelor mici, uneori microscopice.Ghepardul poate atinge 110 km/h, totuși, este depășit în viteză de un acarian mic cât un bob de susan, se arată într-un articol din News Science Mag.

Acarianul Paratarsotomus macropalpis, originar din sudul Californiei, este cel mai rapid animal din lume. El parcurge o distanță de până la 322 de ori mai mare decât lungimea corpului său într-o secundă, pe când ghepardul, în același timp, se deplasează pe o distanță de 16 ori mai mare decât corpul său.

Potrivit sursei, dacă oamenii ar adapta viteza unui acarian, ar atinge 2.000 km/h și ar putea face înconjurul lumii în 20 de ore.

Acarienii sunt organisme mici, uneori microscopice, cu capul, toracele și abdomenul în general nediferențiate, cu aparatul bucal adaptat pentru ros, înțepat sau supt. Cei mai mulți acarieni au dimensiuni mici (0,08-1,0 mm), însă se întâlnesc și exemplare relativ mari, de 10-20 mm în lungime.

Se estimează că, până în 1999, au fost descrise peste 50.000 de specii și se presupune că grupul ar putea include circa un milion de specii. Trăiesc pe plante, în sol, în apă, pe animale moarte sau vii. Un număr mare de specii sunt dăunătoare agriculturii, altele sunt paraziți ai omului și ai animalelor.

Iată cum arată specia de acarieni:

56

5

4


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...