(FOTO) Drumul Qatarului de la sărăcie şi malnutriţie, la ţara cea mai bogată a lumii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Multe ţări au carburanţi fosili ascunşi în adâncurile pământului, dar puţine dintre ele au reuşit să facă ceea ce a făcut Qatarul. În timp ce Venezuela, Irak, Libia, Nigeria şi alte ţări au căzut victime propriilor resurse, care au dus la distorsiuni economice şi creştere limitată, Qatarul a reinvestit toţi banii câştigaţi din energie şi şi-a diversificat economia, scrie Business Insider.

Mica peninsula are cel mai ridicat nivel al PIB-ului per capita din lume – 98.800 dolari, si chiar si aceasta cifra nu arata adevaratul nivel de trai al cetatenilor tarii. Qatarul are suficienti bani pentru a construi metropole uriase in desert sau pentru a da mita milioane de dolari pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal, in 2022.

Qatarul este condus de familia Al-Thani încă de la începutul secolului trecut, când a devenit protectorat britanic. Pe 17 iulie 1913, şeicul Abdullah Bin Qassim Al-Thani a devenit regele ţării. La acea vreme, economia Qatarului era practic inexistentă, singurele industrii fiind comerţul cu perle şi pescuitul. Ţara se confrunta cu o sărăcie lucie, malnutriţie şi boli asociate. În anii ’20, comerţul cu perle s-a prăbuşit, ceea ce a dus la o adâncire a sărăciei.

În 1939, s-au descoperit primele zăcăminte de petrol la Dukhan, dar dezvoltarea acestui sector industrial a fost foarte lentă până în 1949, din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial. Deşi rezerva de petrol era una însemnată, nici nu poate fi comparată cu cea descoperita 30 de ani mai târziu.

În 1951, Qatarul producea 46.500 de barili de petrol pe zi, în valoare de 4,2 milioane de dolari. Descoperirea câmpurilor petroliere off-shore şi începerea exploatării de către Shell a crescut producţia de petrol a ţării la 233.000 de barili pe zi.

Câştigurile din exploatarea petrolului au umflat buzunarele familiei regale şi Qatarul a intrat într-un proces de modernizare. Prima şcoală a ţării, primul spital, prima centrală de energie electrică şi prima centrală telefonică s-au deschis în anii ’50.
2
Veniturile din vânzarea petrolului au crescut constant în anii ’60, pe măsură ce familia Al-Thani îşi consolida puterea instalându-şi rudele în poziţii guvernamentale înalte, pe salarii extravagante.

Qatarul şi-a câştigat independenţa în 1971, după ce Marea Britanie a anunţat că îşi retrage toate forţele militare din ţară. În februarie 1971, Califul ibn Hamad îl înlătură de la putere pe tatăl său, Emirul Ahmad ibn Ali, taie din veniturile familiei regale şi începe să investească în programe sociale, construcţia de locuinţe, în educaţie şi sănătate şi înfiinţează un sistem de pensii.

În 1971, cel mai mare depozit de gaze naturale din lume de la acea vreme – South Pars/North Dome Gas-Condensate, era descoperit pe coasta Qatarului, dar pentru că producţia de petrol asigura încă suficiente resurse, depozitul nu a fost exploatat. Qatarul deţine, în prezent, a doua rezervă de gaze naturale, după Rusia, estimată la peste 26 de trilioane de metri cubi.

Prăbuşirea preţului petrolului, în anii ’80, împreună cu cheltuirea în exces a banilor de către Emir, a dus la o cădere masivă a economiei Qatarului. Împinse de criza, autoritatile din Qatar au început exploatarea rezervelor masive de gaze naturale în 1989, deşi producţia era la început mică.

Până în 1995, situaţia din ţară nu se îmbunătăţise. În aceste condiţii, Şeicul Hamad bin Khalifa Al-Thani a preluat puterea de la Emirul Khalifa bin Hamad, printr-o lovitură de stat sângeroasă, în timp ce acesta era plecat în Elveţia. Una dintre primele măsuri ale Şeicului a fost să urgenteze exploatarea rezervei de gaze naturale şi Qatarul a început să exporte, pentru prima dată, gaze.

Pentru a putea face faţă cererii, au fost construite 14 platforme de extracţie a gazelor naturale, în 15 ani. La sfârşitul anilor ’90, toate marile companii petroliere ale lumii veniseră în Qatar, unde încheiaseră parteneriate cu autorităţile pentru extracţia zăcămintelor.

Totodată, în 1996, Qatarul a construit baza militară gigant al-Udeid, în care a investit miliarde de dolari şi care folosea ca centru logistic pentru armata americană, care oferea ţării un nivel de securitate nemaiîntâlnit până atunci.

În 1997, Qatarul a încheiat acorduri pentru livrarea de cantităţi masive de gaze naturale către Spania şi Japonia. În timp, Qatarul şi-a diversificat clienţii. Datorită producţiei mari de gaze naturale, PIB-ul Qatarului a explodat în ultimii 15 ani.

Pentru a evita să intre în capcana resurselor naturale, Qatarul şi-a diversificat economia. În 1998, guvernul a construit Oraşul Educaţiei, un campus imens care găzduieşte şase universităţi americane şi două europene, precum şi numeroase centre de cercetare şi de consultanţă.
3
Qatarul a înfiinţat, de asemenea, un fond suveran de 170 de miliarde de dolari, bani proveniţi din vânzările de petrol şi gaze naturale, prin intermediul căruia ţara investeşte în active în diferite colţuri ale lumii.

În 2003, statul a înfiinţat Autoritatea de Investiţii a Qatarului care transforma banii proveniţi din resursele naturale în alte surse de venit. Autoritatea a investit masiv în Barclays Bank, Credit Suisse, Harrods, Porsche, Volkswagen şi deţine participaţia majoritară la echipa de fotbal Paris Saint-Germain.

Qatarul a devenit, de asemenea, cel mai mare proprietar de imobiliare din Londra, printre clădirile emblematice pe care le deţine în capitala Marii Britanii numărându-se The Shard, cel mai înalt turn din vestul Europei, precum şi o parte din Canary Wharf.

În 2005, a fost construit centrul financiar al Qatarului, unde s-a dezvoltat industria financiară a statutului. Ţara ar putea deveni în curând liderul financiar al statelor din Golf, datorită stabilităţii economice şi a rezervelor uriaşe de capital pe care le deţine.

În 2006, Qatarul a depăşit Indonezia, devenind cel mai mare exportator de gaze naturale lichide din lume, încasările din gaze şi petrol reprezentând 60% din PIB-ul ţării. Dar competiţia vine din urmă, după ce producţia de gaze naturale lichide a explodat în ţări precum SUA sau Australia.

În decembrie 2010, Qatarul a fost selectat să găzduiască Campionatul Mondial de Fotbal din 2022, autorităţile promiţând să construiască 12 stadioane revoluţionare, utilizând o tehnologie de răcire a aerului care să-i ajute pe jucători să facă faţă mai uşor caniculei. Qatarul vrea să se poziţioneze ca un hub al sporturilor din regiune, urmând să organizeze şi alte evenimente sportive.

Iar imaginea ţării s-a schimbat semnificativ. Dacă în 1977, capitala Doha arăta aşa:
4
După construirea a 58 de zgârie-nori, precum şi a numeroase muzee, stadioane şi proiecte de infrastructură gigant, oraşul arată acum aşa:
5
Evident, schimbarea la faţă a Qatarului a atras şi acuzaţii despre condiţiile dificile de muncă a lucrătorilor imigranți care construiesc infrastructura pentru Cupa Mondială sau alte proiecte. Iar la începutul acestei luni, un scandal monstru a izbucnit în lumea sportului, Qatarul fiind acuzat că a dat mită 5 milioane de dolari pentru a fi desemnată organizatoarea turneului mondial din 2022.

Va putea Qatarul să devină un Hong Kong al Orientului Mijlociu sau va cădea în blestemul propriei bogăţii şi va fi doborâtă de instabilitatea regională? Aceasta este o întrebare la care vom obţine un răspuns în anii următori.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...