(FOTO) Despre securitatea în aeroporturi: Un bărbat a urcat în avion folosindu-se de pașaportul prietenei sale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Este chel, înalt, frizer și bunic. Ea este prietena sa blondă. Cu toate acestea, el a reușit să zboare pe o cursă internațională folosindu-se de actele de identitate ale prietenei sale.

Conform Daily Mail, britanicul Neil Clulow, în vârstă de 50 de ani, grăbindu-se spre aeroport a luat din greșeală pașaportul prietenei sale. A trecut prin aeroportul din Birmingham, a urcat în avion și a ajuns la Alicante, acolo unde urma să-și sărbătorească alături de prieteni cea de-a 50-a aniversare.

Pașapoartele celor doi.

Pașapoartele celor doi.

În aeroportul din Birmingham, pașaportul i-a fost verificat de un angajat al ”Monarch Airlines”, nu și de autoritățile aeroportuare, deoarece avea doar bagaje de mână. După care a urcat într-o aeronavă a acestei companii și a zburat spre Alicante.

Iar în Alicante Airport autoritățile spaniole nu au văzut nici ele vreo problemă cu actele prezentate de Clulow, așa că i-au permis acestuia să intre în țară.

Angajații celor două aeroporturi nu au sesizat nicio diferență între aceste două persoane

Angajații celor două aeroporturi nu au sesizat nicio diferență între aceste două persoane

Greșeala a fost remarcată abia în Alicante, acolo unde el și prietenii săi s-au amuzat teribil de ”profesionalismul” funcționarilor din cele două aeroporturi, precum și a celor de la ”Monarch Airlines”

O poză din Alicante cu Neil și prietenii săi

O poză din Alicante cu Neil și prietenii săi

”Am predat biletul împreună cu pașaportul la îmbarcare, o funcționară le-a scanat și apoi am urcat la bordul avionului. În Spania am prezentat pașaportul autorităților vamale și nimeni nu mi-a zis nimic” a declarat Clulow

”Nu-mi vine să cred că așa ceva a fost posibil, mai ales că acum câteva zile la bordul avionului Malaysia Airlines au urcat două persoane cu pașapoarte false”, și-a exprimat britanicul indignarea.

Citește și: Doi iranieni cu pașapoarte false au urcat la bordul aeronavei dispărute

Epopeea lui Neil nu s-a încheiat însă aici. Când a realizat ce s-a întâmplat, a rugat-o pe prietena sa să-i trimită actele în Alicante prin poșta rapidă. O greșeală a poștei a trimis actele în Berlin, acestea ajungând în Alicante prea târziu, așa că Clulow a ratat zborul de reîntoarcere, care era programat pentru 19 martie.

Din fericire, cei de la ”Monarch Airlines”, simțindu-se cu musca pe căciulă, i-au permis să revină acasă gratuit, a doua zi. La aeroportul din Alicante el a fost chiar așteptat de două angajate ale companiei, care doreau să afle ce s-a întâmplat.

Cei de la aeroportul din Birmingham au explicat pentru Daily Mail că în cazul în care un pasager are cu el doar bagajele de mână, trebuie să prezinte doar tichetul de îmbarcare, după care este direcționat către terminalul de îmbarcări. Acolo, angajații companiei aeriene urmează să verifice tichetul și pașaportul, deci e vina celor de la ”Monarch Airlines” pentru cele întâmplate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...