(FOTO) Cum văd rușii harta Europei în 2035

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O hartă publicată în presa rusă arată cum unele aspiraţii expansioniste ale Kremlinului au devenit realitate, ridicând noi semne de întrebare cu privire la momentul în care au apărut planurile de anexare a Peninsulei Crimeea.

Acum doi ani, în presa rusă era rostogolită o hartă a Europei. Sursa era „Express Gazeta”, un cotidian tabloid care se face remarcat pentru titlurile senzaţionaliste. Harta ar fi fost elaborată, susţineau jurnaliştii ruşi, de „experţi în geopolitică” pe care nu-i numea, care ar fi folosit şi lucrări ale analiştilor Alvin Toffler, Zbignew Brzezinski şi Samuel Huntington.

Atunci, harta era considerată cel mult o încercare de a aţâţa spiretele naţionaliste în rândul categoriei de ruşi nemulţumiţi de declinul Rusiei în rândul puterilor mondiale. Acum, harta a fost reluată de publicaţiile internaţionale şi, deşi ea nu a suferit nicio modificare, o graniţă s-a schimbat categoric: cea a Ucrainei, scrie adevărul.ro

Aşa cum anunţa harta acum doi ani, Peninsula Crimeea a trecut înapoi la Rusia, de care a aparţinut până în 1953. Aceeaşi hartă delimitează estul separatist al Ucrainei, care ar urma să treacă tot la Rusia.

orig

După aceste schimbări, Kievul şi-ar pierde ieşirea la Marea Neagră, iar întreaga coastă de nord a acestaia ar cădea sub controlul Moscovei. Aceasta ar fi însă doar una dintre schimbările de la graniţa Uniunii Europene. Treptat, tot mai multe state din vestul şi centrul continentului, „inima” UE, ar începe să se dezintegreze, roase din interior de tensiunile separatiste.

Ruşii descriu astfel o Europă falită din punct de vedere moral şi economic, retorica fiind din acelaşi registru perfecţionat în timpul URSS. Acelaşi discurs s-a putut auzi şi în ceea ce priveşte anexarea Crimeei şi criza din Ucraina: Moscova se prezenta drept un bastion al păcii şi securităţii internaţionale, în timp ce NATO este descris drept agresorul care înaintează nepermis de mult spre graniţele Rusiei. Astfel, declinul moral şi economic atrage scindarea pentru aproape toate marile ţări din UE.

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...