(FOTO) Cinci dintr-o lovitură! Igor Dodon face totalul vizitei de la Bișkek

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon trage linia vizitei sale la Bișkek, unde a avut loc ședința șefilor de state ale țărilor-membre ale Uniunii Economice Eurasiatice în cadrul căreia Moldovei i-a fost oferit statutul de țară observator al UEE. Potrivit lui Dodon, în cadrul vizitei a avut discuții cordiale cu toți președinții țărilor-membre și a mulțumit fiecăruia în parte pentru „susținerea năzuinței țării noastre spre o colaborare mai profundă cu țările UEE”.

Totodată, în cadrul vizitei, șeful statului a acceptat tocmai patru invitații din partea omologilor săi de a merge la Parada din 9 mai din Piața Roșie a Moscovei și participarea la Forumul economic de la Sankt-Petersburg de la începutul lunii iunie, de a întreprinde o vizită în Belarus în luna iulie a acestui an, precum și o vizită în Armenia, programată pentru a doua jumătate a anului.

În speță, în cadrul întrevederii cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, s-a discutat pe marginea situației politice interne din țara noastră și relațiile bilaterale dintre cele două țări, Igor Dodon mulțumindu-i președintelui rus pentru „rezolvarea problemelor de export al produselor moldovenești pe piața rusă și amnistia migranților din Moldova”.

„Cu președintele Republicii Belarus, Alexandr Lucașenko, am discutat aspecte ale relațiilor bilaterale și perspectivele interacțiunii Moldovei cu UEE. Vedem în Republica Belarus unul dintre principalii parteneri ai țării noastre. Am convenit asupra opiniei că există un potențial solid pentru avansarea și dezvoltarea relațiilor economice între țările noastre. Cred că odată cu dezvoltarea relațiilor noastre schimbul comercial între cele două țări va crește”, a menționat Igor Dodon cu privire la întrevederea cu omologul său Belarus.

Chestiunile privind colaborarea economică moldo-armeană au fost discutate în cadrul întrevederii dintre Igor Dodon și președintele Armeniei, Serj Sargsyan. Cei doi președinți au subliniat necesitarea extinderii și actualizării cadrului legal, activizării relațiilor interparlamentare și interguvernamentale dintre cele două țări.

Cu președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, Igor Dodon a discutat perspectivele de dezvoltare a colaborării între Kazahstan și Moldova, precum și interacțiunea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, cu prioritate pe domeniile comercial-economice și cultural-umanitare.

1 8 2 3 4 5 9 10 7 6

 

Foto: Igor Dodon/Facebook.com


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...