Mulți asociază progresul științei și tehnologiei cu imperativul progresului militar. Modalitățile de a ucide au dus însă la dezvoltarea și evoluția tehnologică a omenirii în mai toate domeniile de la industrializare și până la folosirea energiei atomice, progresele medicinei, în special în domeniul chirurgiei, sau diferite invenții care ne fac, în prezent, viața mai ușoară.
Anul acesta se împlinește un secol de la izbucnirea Primului Război Mondial, iar BBC News publică o listă cu zece invenții care își datorează succesul chiar Marelui Război.
Prosoape igienice
Un material cu proprietăți absorbante denumit Cellucotton, alcătuit din celuloză și bumbac, a fost inventat înainte de a izbucnit războiul. Material a fost folosit pentru a obține primele tampoane chirugicale. Reprezentanți ai companiei americane Kimberly-Clark au făcut un tur al fabricilor de hârtie din Germania, Austria și Scandinavia, în 1914 și au identificat un material de cinci ori mai absorbant decât bumbacul. Odată ce SUA au intrat în Primul Război Mondial, în 1917, medicii militarii au început să folosească tampoane chirurgicale realizate din acest material.
După doi ani de studiu intensiv, echipa Kimberly-Clark a creat un șervețel sanitar făcut din Cellucotton și tifon fin. Noul produs, denumit Kotex (prescurtarea de la „textura de bumbac”), a fost vândut pentru public în octombrie 1920, la mai puțin de doi ani de la armistițiu.
Batiste de hârtie
Vânzarea tampoanelor sanitare avea de suferit în condițiile în care femeilor le era rușine să ceară aceste produse de la vânzători bărbați. Abia la începutul anilor 20, după război, s-a născut ideea șervețelelor igienice produse prin presarea la cald a aceluiași material din care se produceau tampoanele sanitare. După o serie de experimente care au avut mai mult sau mai puțin succes, primele șervețele igienice s-au născut în 1924 sub numele de brand „Kleenex”.
Lampa cu ultraviolete
În iarna anului 1918, se estimează că jumătate din copiii născuți în Berlin sufereau de rahitism, o stare în care oasele devin moi și deformate. La momentul respectiv, cauza exactă nu a fost cunoscută, deși a fost asociată cu sărăcia.
Medicul Kurt Huldschinsky a observat că pacienții săi erau foarte palizi și a decis să experimenteze pe patru astfel de copii palizi și bolnavi de rahitism, expunându-i la lămpi cu mercur-cuarț ce emiteau raze ultraviolete.
Pe măsură ce tratamentul continua, Huldschinsky a observat că oasele micuților deveneau mai puternice. În mai 1919, odată cu soarele de vară, el i-a pus pe micuți să facă plajă. Ulterior oamenii de știință au înțeles că oasele au nevoie de calciu pentru a fi solide, iar calciul este asimilat sub acțiunea vitaminei D, produsă de organism sub influența razelor ultraviolete.
Trecerea la ora de vară
Ideea de a da ceasurile cu o oră înainte primăvara și respectiv cu o oră înapoi toamna nu era chiar nouă la începutul Marelui Război. Benjamin Franklin sugera într-o scrisoare expediată publicației The Journal of Paris în 1784 care ar fi beneficiile trecerii la ora de vară. Confruntate cu o mare penurie de cărbune, autoritățile germane au decretat ca la 30 aprilie 1916 ceasurile să fie date cu o oră înainte, astfel încât ora 23:00 să devină ora 24:00, rezultatul fiind o oră în plus de lumină naturală începând de a doua zi de dimineață.
Pliculețele de ceai
Pliculețele de ceai nu au fost inventate pentru a rezolva unele probleme de război. Invenția îi aparține unui negustor american de ceai, în 1908, care a început să vândă porții mici de ceai. Din întâmplare, unii dintre clienții săi au scăpat aceste pliculețe din hârtie în ceașca cu apă fierbinte, iar restul a devenit istorie.
Mai târziu, o firmă germană, Teekanne, a copiat însă această idee în perioada Marelui Război. Denumirea aleasă pentru acest produs a fost de „bombe cu ceai”.
Ceasul de mână
Nu este adevărat că ceasurile de mână au fost inventate special pentru Primul Război Mondial, dar este adevărat că utilizarea lor de către oameni a fost o invenție revoluționară în condițiile de front. Dacă înainte bărbații purtau ceasuri la buzunar, cu lanț, în timpul războiului însă ceasul a devenit foarte important în coordonarea perfectă a anumitor acțiuni militare.
Cârnații vegetarieni
Cârnații de soia au fost inventați de către Konrad Adenauer, primul cancelar german, după al Doilea Război Mondial. El a început să folosească un amestec de făină de orez, orz și mălai de proveniență românească, pentru a face pâine. Totul părea să meargă foarte bine până când România a intrat în război de partea Antantei, iar Adenauer nu a mai avut acces la mălai.
După ce Adenauer a ajuns să experimenteze, înlocuind carnea cu soia, cârnații au primit denumirea de „Friedenswurst” sau „cârnați de pace”.
Cancelarul a solicitat să i se recunoască această invenție, dar Biroului Imperial german pentru Invenții a refuzat, deoarece în regulamentele germane cârnații fără carne nu erau considerați cârnați. În mod ciudat, Adenauer a avut mai mare noroc cu Marea Britanie, adversarul Germaniei pe atunci. La 26 iunie 1918 regele George al V-lea a patentat cârnații din soia.
Konrad Adenauer, primul cancelar german
Fermoarul
Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, mai multe persoane au încercat de a obține ceva asemănător cu fermoarul, însă cel care a inventat acest obiect a fost Gideon Sundback, un emigrant suedez născut în Statele Unite. El a devenit designerul principal de la Fastener Company universal și a conceput „hookless de fixare”, cu slider care bloca cele două seturi de dinți împreună. Armata SUA le-a încorporat în uniforme și bocanci, în special pentru armata marină. După război, civili au urmat exemplul.
Oțelul inoxidabil
În 1913, Harry Brearley din Sheffield a dezvoltat ceea ce este în general considerat ca fiind primul” rustless” sau oțel inoxidabil – un produs care a revolutionat industria metalurgică și a devenit o componentă majoră a lumii moderne.
Armata britanică căuta aliaje mai bune pentru arme. Problema era că țeava tunurilor se deforma în timp din cauza tragerilor. Brearley, un metalurgist la o firmă Sheffield, a fost rugat să găsească aliaje dure. El a adăugat crom la oțel, iar legenda spune că el a aruncat o parte din rezultatele experimentelor sale la fiare vechi. După scurt timp Brearley a observant că probele aruncate în curte nu au ruginit. El a descoperit secretul oțelului inoxidabil, folosit în aviație, în timpul războiului.
Comunicațiile aviatice
Înaintea Primului Război Mondial, piloții nu aveau nicio modalitate de a vorbi între ei sau cu oamenii de la sol. La începutul războiului, armatele s-au bazat pe cabluri de comunicare, dar acestea au fost de multe ori tăiate de artilerie sau tancuri. Problema comunicării a fost în cele din urmă rezolvată prin inventarea unei căști de pilot cu microfon și difuzoare integrate, cască ce reușea să blocheze o mare parte din zgomotul de motoare.
