Fostul preşedinte Lucinschi se judecă cu Shor, pentru 3,35 milioane de lei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Banca de Economii, aflată acum în proces de lichidare, se judecă cu o firmă la care este asociat şi fostul preşedinte Petru Lucinschi, pentru o sumă de 3,35 milioane de lei. Judecătoria Râşcani şi Curtea de Apel Chişinău au dat câştig de cauză băncii, obligând firma lui Lucinschi să restituie banii. Decizia finală însă urmează a fi luată de Curtea Supremă de Justiţie.

Potrivit datelor din dosar, pe 15 septembrie 2014, BEM, condusă pe atunci de Ilan Shor, a semnat cu SRL „VVP Grup”, la care ex-preşedintele Petru Lucinschi deţine 25% din acţiuni, un contract de locaţiune a unui spaţiu de 687 m.p., situat într-o clădire de pe bl. Dacia din Chişinău. Contractul este semnat pe un termen de 10 ani, iar banca urma să-i achite firmei lui Lucinschi o plată lunară de 15,120 euro, (aproximativ 289 de mii de lei).

A doua zi după semnate, BEM a transferat suma de 3,35 milioane de lei pentru primul an de locaţiune. Ghişeele BEM nu au mai ajuns în clădirea „VVP Grup” pentru că, la 27 noiembrie 2014, Banca Naţională a Moldovei a instituit regim de administrare specială la BEM şi în consecinţă, reprezentanţii băncii şi firma nu au mai putut semna actul de predare – primire al încăperilor, potrivit unei investigaţii a Ziarului de Gardă.

Pentru că banii nu au mai fost întorşi, la 11 februarie 2015, BEM cheamă în judecată firma „VVP grup, solicitând încasarea sumei achitate în avans pentru chirie şi alte 50 de mii de lei cu titlu de taxă de stat.

Fostul preşedinte spune că ştie despre faptul că pe rol s-ar afla un proces de judecată între firma sa şi BEM, dar că nu cunoaşte detalii pentru că de toate s-ar ocupa administratorul şi, totodată, partenerul său de afaceri.

Petru Lucinschi mai spune că dacă justiţia va decide că firma la care este asociat trebuie să restituie către BEM cele 3,35 milioane de lei , atunci „trebuie făcut după lege”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...