Fostul deputat comunist Oxana Domenti, propusă la funcția de Ambasador al Moldovei în Elveția

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul deputat comunist Oxana Domenti a fost propusă pentru funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană. Totodată, Ambasadorul agreat va deține și funcția de Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă oficiul ONU de la Geneva. Comisia politică externă și integrare europeană a examinat și avizat, în ședința de astăzi, candidatura acesteia.

Potrivit Legii cu privire la serviciul diplomatic, Ambasadorii extraordinari și plenipotențiari, reprezentanții permanenți, trimișii și însărcinații cu afaceri en titre (permanenți) – șefi ai misiunilor diplomatice – sunt numiți și rechemați din funcție de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului.

Propunerile referitoare la numirea în aceste funcții sunt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe și integrării europene, cu consultarea Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului.

Amintim că Oxana Domenti și-a depus mandatul de deputat în decembrie 2017. Atunci aceasta a anunțat că mereu a fost pentru depolitizarea sectorului social și își va continua activitatea în același domeniu doar că în afara clădirii Parlamentului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...