FMI va oferi asistenţă financiară Greciei dacă i se va solicita

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fondul Monetar Internaţional va oferi asistenţă financiară Greciei dacă va primi o solicitare în acest sens, afirmă directorul instituţiei, Christine Lagarde.

Alegătorii greci au respins, duminică, ultimele propuneri de acord ale creditorilor internaționali, la un referendum convocat de Guvernul condus de stânga radicală Syriza, în frunte cu premierul Alexis Tsipras.

„FMI a luat notă de referendumul din Grecia. Monitorizăm îndeaproape situația și suntem gata să ajutăm Grecia, dacă ni se va cere acest lucru”, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-un scurt comunicat de presă.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...