Financial Times: Lungul şi dificilul drum către dezordinea mondială

Financial Times: Lungul şi dificilul drum către dezordinea mondială

Va fi următoarea fază a sfâr­şitului erei globalizării definită prin protecţionism şi conflicte? se întreabă Martin Wolf, editorialist al Financial Times.

Nu este adevărat că omenirea nu poate învăţa din istorie. Poate. Occidentul a învăţat lecţiile din întunecata periodă dintre anii 1914 şi 1945, însă acum pare să le fi uitat. Trăim din nou într-o eră de naţionalism puternic şi xenofobie. Speranţele într-o nouă lume caracterizată de progres, armonie şi democraţie s-au năruit.

Ce urmează pentru SUA, creator şi garant al ordinii liberale postbelice şi care va fi în curând condus de un preşedinte care respinge alianţele perma­nente, îmbrăţişează protecţio­nismul şi admiră tiranii? Ce urmează pentru UE, care asistă la ascensiunea „democraţiei iliberale“ în Est, la Brexit şi la posibilitatea alegerii lui Marine Le Pen ca lider al Franţei? Actualul sistem economic şi politic mondial a apărut ca reacţie la dezastrele din prima jumătate a secolului 20. Acestea, la rândul lor, au fost provocate de progresul economic fără precedent, dar neuniform, din secolul 19.

După cel de-al Doilea Război Mondial, lumea a fost împărţită în două tabere: democraţie liberală şi co­munism. SUA, puterea eco­no­mică dominantă la nivel mon­dial, conducea prima tabără, iar Uniunea Sovietică pe cea de-a doua.

 Cu încurajarea SUA, imperiile controlate de state europene slăbite s-au dezin­tegrat, dând naştere mai multor ţări noi. Ţările acestui nou Occident au ieşit din cel de-al Doilea Război Mondial cu un angajament pentru ocuparea completă a forţei de muncă şi o formă de stat social. La nivel internaţional, noi instituţii au vegheat la reconstrucţia Europei şi au promovat dezvoltarea economică la nivel mondial.

Această activitate creatoare a apărut în parte ca reacţie la presiuni imediate, însă a reflectat o viziune a unei lumi cu un nivel sporit al cooperării.

 De la euforie la dezamăgire

Economic, era postbelică poate fi împărţită în două perioade: cea keynesiană, în care economiile europene şi japoneză au recuperat din diferenţe, şi perioada de globalizare.

Prima perioadă economică s-a sfârşit în marea inflaţie din anii ’70. Cea de-a doua s-a terminat cu criza financiară din 2007-2009. Între aceste două faze a existat un interval de turbulenţe şi nesiguranţă, ca în prezent. Principala ameninţare economică din prima perioadă de tranziţie a fost inflaţia. De această dată pericolul este dezinflaţia.

Geopolitic, era postbelică poate fi împărţită în două perioade: războiul rece şi perioada de după acesta. Niciun război nu a fost purtat între marile puteri cu economii avansate. Prima perioadă geopolitică s-a terminat cu dezamăgire pentru sovietici şi euforie în Vest. Astăzi, Vestul este cel care se confruntă cu dezamăgire geopolitică şi economică.

În Orientul Mijlociu domină turbulenţele. Migraţia în masă a devenit o ameninţare la adresa stabilităţii Europei. Planurile Rusiei lui Putin avansează. Xi, conducătorul Chinei, este din ce în ce mai încrezător. Vestul pare neputincios.

Aceste modificări sunt în parte rezultatul unor schimbări de dorit, însă unele sunt în acelaşi timp rezultatul unor alegeri făcute altundeva, nu în ultimul rând al deciziei Rusiei de a respinge democraţia liberală şi a Chinei de a combina o economie de piaţă cu control comunist.

 Nemulţumire în creştere

Însă Vestul a făcut şi greşeli mari. Economiile occidentale sunt de asemenea afectate, în diferite proporţii, de încetinirea creşterii, de inegalitatea tot mai evidentă, de şomaj ridicat şi de dezindustrializare. Nemulţumirea cu privire la imigrarea în masă s-a intensificat în special pe segmente ale populaţiei afectate şi de alte schimbări.

Unele dintre schimbări au fost rezultatul unor evenimente economice fie inevitabile, fie consecinţa unor tendinţe dorite. Ameninţarea creată de tehnologie pentru forţa de muncă necalificată nu ar putea fi stopată, şi nici competitivitatea în creştere a economiilor emergente. Totuşi, în politica economică s-au comis şi greşeli importante, în special eşecul distribuirii echitabile a câştigurilor creşterii economice. Criza financiară din 2007-09 şi criza din zona euro au fost evenimentele decisive.

Acestea au avut efecte economice devastatoare, iar reacţia faţă de criză a subminat şi încrederea în corectitudinea sistemului. Într-un final, aceste crize au distrus încrederea în competenţa elitei, în special din perspectiva managementului sistemului financiar şi al înţelepciunii introducerii euro.

 Teama şi furia au înlocuit şocul crizelor

Pe scurt, ne aflăm la sfârşitul atât al unei perioade economice, cea a globalizării conduse de Vest, cât şi al uneia geopolitice, al unei ordini mondiale conduse de SUA.

Întrebarea este dacă ceea ce va urma va fi o perioadă de de-globalizare şi conflict, cum s-a întâmplat în prima jumătate a secolului 20, sau o nouă perioadă în care puteri non-occidentale, în special China şi India, vor juca un rol mai mare în susţinerea unei ordini mondiale bazate pe cooperare.

Răspunsul va fi oferit în mare parte de ţările occidentale. Chiar şi acum, după o generaţie de declin economic relativ, SUA, UE şi Japonia generează puţin peste jumătate din producţia mondială măsurată la preţurile pieţei şi 36% măsurat la paritatea puterii de cumpărare.

Acestea au de asemenea în continuare cele mai importante şi inovatoare companii, pieţe financiare dominante, cele mai importante instituţii de educaţie superioară şi cele mai influente culturi. De asemenea, SUA ar urma să rămână timp de decenii cea mai puternică ţară din lume.

Însă ingredientul esenţial în succesul Vestului trebuie să fie de ordin local. Creşterea economică lentă şi populaţiile în curs de îmbătrânire pun presiune pe cheltuielile publice. Cu o creştere slabă, în special a productivităţii, şi modificări structurale pe pieţele forţei de muncă, lumea politică, în loc să promită mai mult pentru toţi ia mai degrabă de la unii pentru a da altora. Cei care ies câştigători în această luptă sunt cei care au deja succes. Astfel, ceilalţi devin agitaţi şi mai susceptibili de rasism şi xenofobie.

 Doi factori trebuie avuţi în vedere

Mai întâi, perioada de hegemonie a SUA a fost un succes general uriaş. Veniturile medii reale la nivel mondial au avansat cu 460% în perioada 1950-2015. Proporţia populaţiei lumii aflate în sărăcie extremeă a scăzut de la 72% în 1950 la 10% în 2015.

La nivel mondial, speranţa de viaţă la naştere a crescut de la 48 de ani în 1950 la 71 în 2015. Proporţia celor care trăiesc în democraţii a avansat de la 31% în 1950 la 56% în 2015.

În al doilea rând, comerţul nu a constituit cauza principală a declinului pe termen lung a proporţiei locurilor de muncă din sectorul american manufacturier. Creşterea productivităţii generate de tehnologie a fost mult mai puternică.

La fel, comerţul nu a constituit principala cauză a inegalităţii în creştere.

Liderii americani şi occidentali trebuie să găsească modalităţi mai bune de a satisface cerinţele popoarelor lor. Un Vest divizat, care priveşte în interior şi este defectuos administrat ar putea deveni extrem de destabilizator. China ar putea intra atunci în atenţie. Dacă va reuşi aceasta să acceadă la un nou rol global, având în vedere problemele uriaşe cu care se confruntă, rămâne de văzut. Acest lucru pare puţin probabil.

Cedând atracţiei soluţiilor false, născute din deziluzie şi furie, Vestul ar putea distruge chiar pilonii intelectuali şi instituţionali pe care s-a bazat ordinea economică şi politică mondială postbelică. Vestul nu se va vindeca ignorând lecţiile istoriei sale, însă ar putea foarte bine crea haos în încercarea de a face acest lucru.

0