Filmul crimei de la Comrat. Cuplul ucigaș a urmărit timp de o oră cum victima moare

by D M
Distribuiti mai departe...

Au apărut noi detalii despre odioasa crimă care a avut loc joi, 30 mai, în municipiul Comrat. Iubitul adolescentei reținute, după ce a fost încătușat, și-ar fi recunoscut vina și le-a comunicat polițiștilor o altă versiune a crimei.

Sâmbătă, 1 iunie, în jurul orei 15:00, într-o fâșie forestieră dintre localitățile Svetloie și Congaz, municipiul Comrat, a fost găsit cadavrul unui tânăr în vârstă de 30 de ani, iar la câțiva metri de cadavru – automobilul său „Mazda”, având bancheta din spate murdară de sânge.

Medicii-legiști au stabilit la fața locului că tânărul a fost înjunghiat de mai multe ori. La scurt timp, oamenii legii au reținut o adolescentă în vârstă de 16 ani, care le-a spus acestora că, împreună cu iubitul său, un tânăr în vârstă de 24 de ani, l-au ucis pe tânărul de 30 de ani, pentru că acesta, acum aproximativ, o lună ar fi violat-o.

Duminică, 2 iunie, oamenii legii l-au reținut pe iubitul adolescentei, iar acesta a venit cu o altă versiune a motivului crimei.

Surse apropiate anchetei, sub protecția anonimatului, ne-au comunicat că iubitul adolescentei, originar din Taraclia, le-ar fi spus polițiștilor că, de fapt, nu a fost vorba despre un viol, dar că adolescenta și cu victima ar fi avut vara trecută o idilă.

„Tânărul de 30 de ani a avut o idilă cu adolescenta, iar despre aceasta a aflat sora ei și le-a spus părinților. Victima s-a certat cu părinții adolescentei și a lăsat-o în pace mai bine de jumătate de an. Primăvara aceasta au început din nou a comunica, iar în pofida faptului că adolescenta deja avea o relație cu tânărul vizat în dosar, acesta ieșea la întâlnire cu victima. Ulterior, despre acest fapt a aflat iubitul ei, iar ea i-ar fi spus că și-ar dori ca acesta să moară”, ne-a spus sursa.

Ulterior, tânărul de 24 de ani a cumpărat un cuțit pentru el și altul pentru ea. În seara de joi, 30 mai, adolescenta s-a văzut cu victima, dar și-a anunțat și iubitul despre locul unde vor fi. În timp ce adolescenta se afla în mașină cu victima, înainte de a întreține relații sexuale, fata a scos cuțitul și i-ar fi aplicat o lovitură în regiunea gâtului, iar acesta a lovit-o în față. În același timp, de mașină s-a apropiat iubitul fetei, care a deschis ușa automobilului și l-a lovit cu cuțitul în spate pe tânărul de 30 de ani.

„Tânărul rănit s-a luat la bătaie cu cei doi iubiți, iar mai apoi a încercat să fugă, dar, din cauza rănilor, a căzut jos. Iubitul adolescentei a spus că, după ce victima a căzut jos, cei doi au stat lângă el mai bine de o oră și au vorbit, iar cel rănit, mai apoi, a murit. Asasinii au dus cadavrul în fâșia forestieră, iar cuțitele le-a aruncat într-un iaz. Acesta a mai spus polițiștilor că a mers la aceasta crimă din motiv că este îndrăgostit de adolescentă și că și-ar fi dorit să formeze cu ea o familie”, susține sursa.

Adolescenta a primit astăzi mandat de arest pentru 30 de zile, iar în privința iubitului său magistrații urmează să se expună. Ambii sunt vizați în același dosar pentru omor intentat de poliția din Comrat.

deschide.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.