O femeie de 56 de ani din Criuleni a fost accidentată mortal aseară, în apropierea satului Zolonceni, raionul Criuleni. Potrivit mediului legist, femeia se afla în stare de ebrietate. După impact, șoferul a fugit de la fața locului, pe cazul dat fiind deschis un dosar penal.
Potrivit oamenilor legii, aseară, la ora 20:05, în Inspectoratul de Poliție Criuleni a parvenit o informație precum că pe traseul din preajma satului Zolonceni, raionul Criuleni a fost depistată la sol o persoană de gen feminin fără cunoștință.
La fața locului s-au deplasat membrii grupului operativ al IP Criuleni în plină componență, care a stabilit că în jurul orei 20:00 pe traseu la o distanță de 300 metri de la marginea satului Zolonceni spre orașul Criuleni, de către un automobil necunoscut a fost tamponată o femeie, anul nașterii 1961.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele accidentului.