Explozia de la grădiniţa din China, soldată cu opt morţi şi zeci de răniţi: Poliţia a identificat un suspect

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Autorităţile chineze au anunţat că explozia de la o grădiniţă din estul Chinei, soldată cu opt morţi şi zeci de răniţi, reprezintă un act criminal, iar un suspect a fost identificat în acest caz, informează agenţia de ştiri Dpa.

Explozia s-a produs joi după-amiaza, la ora locală 16.48 (11.48, ora Moldovei), la Grădiniţa Chuangxin din oraşul Fengxian, provincia Jiangsu.

Două persoane au decedat la locul faptei, iar alte şase au murit ulterior în urma rănilor suferite, au transmis autorităţile locale. Alte 65 de persoane au fost spitalizate, opt fiind în continuare în stare critică.

Autorităţile au precizat că printre victime nu se numără copii sau profesori, însă imagini postate pe reţelele de socializare arată mai mulţi adulţi şi copii căzuţi la pământ, unii dintre ei sângerând, iar agenţia de presă Xinhua a relatat că exact în momentul exploziei, copiii părăseau incinta grădiniţei.

Grădiniţele din China au fost în trecut vizate de presupuse atacuri vindicative comise de indivizi care manifestau resentimente faţă de anumite persoane.

O altă tragedie a avut loc la o gradiniţă din China la începutul lunii mai în provincia Shandong. Atunci un autobuz plin de copii a luat foc, în urma acestui incident decedând 13 oameni, dintre care 11 erau copii, dar şi autorul crimei, şoferul autobuzului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...