Expert din România: Este Republica Moldova un stat?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Răzvan Voncu, un cunoscut jurnalist și filolog român, cunoscut pentru vocea sa critică, se întreabă dacă este sau nu Republica Moldova un stat. Oficial este, spune expertul, dar politicienii de aici fac tot posibilul să-i ruineze statutul.

„Un stat nu există, în realitate, numai în virtutea recunoaşterii sale internaţionale şi a înfiinţării unor instituţii. El există în măsura în care asigură, fără întrerupere, cele necesare vieţii concrete a cetăţenilor săi şi le protejează, tot fără întrerupere, indiferent de condiţii, drepturile şi interesele. Or, la mijlocul săptămânii trecute, o simplă ninsoare de primăvară a demonstrat, în numai câteva ore, că Republica Moldova nu e un stat”, a scris Răzvan Voncu pentru adevarul.ro.

Politicienii sunt cei care nu vor să transforme Republica Moldova în stat, precizează Voncu. El se referă la zăpada care a căzut acum câteva zile pe teritoriul țării a dărmat arbori şi stâlpi de iluminat şi a paralizat reţelele electrice şi de gaz și la modul în care autoritățile au gestionat situația.

„La noi, în România, au fost probleme: au fost accidente pe autostrăzi din cauza poleiului, multe localităţi au fost izolate, pe alocuri s-a întrerupt furnizarea energiei electrice. La fel şi-n Ucraina. Chiar dacă reacţia autorităţilor a fost, ca întotdeauna, lentă, în câteva ore sistemul de urgenţă s-a pus în mişcare şi, după 24 de ore, totul era din nou funcţional, chiar şi în cele mai grele locuri. Comparativ cu statele montane civilizate, ca Austria sau Elveţia, a fost lent şi au existat şi situaţii-limită (femei care au născut în autospeciale, maşini înzăpezite, activităţi perturbate din cauza absenţei energiei electrice). Dar, în general, totul a fost sub control şi ceea ce numim statul – fie la nivel central, fie la nivel local, ba chiar şi la nivel civil – a funcţionat. În Republica Moldova, în aceleaşi condiţii de climă, a fost prăpăd. Dacă există un serviciu meteo republican, el fie nu a reuşit să prevadă zăpada şi viscolul, fie (mai plauzibil, în opinia mea: şcoala sovietică de meteorologie e excelentă) avertismentele nu au fost luate în seamă de autorităţi. Dacă există un serviciu de urgenţă, el nu a funcţionat: nu numai localităţile mărginaşe, ci însăşi capitala, Chişinău, a fost complet paralizată”, scrie Răzvan Voncu.

Voncu îi taxează dur pe președintele Dodon și primarul zis pro-european Chirtoacă pentru acțiunile sale:

„Preşedintele Dodon, deşi a jurat să apere interesele cetăţenilor republicii, nu s-a ostenit nici măcar să ceară ajutorul prietenilor săi de la Kremlin, care au echipaje de urgenţă şi sunt antrenaţi pentru asemenea situaţii. Primăria Chişinăului (condusă de una dintre marile dezamăgiri ale mişcării pro-europene, Dorin Chirtoacă), ca şi Preşedinţia, practic, nu a existat. Transportul în comun a încetat, liniile electrice s-au rupt şi au rămas rupte, oraşul a fost complet blocat de zăpadă, activităţile economice sau sociale s-au întrerupt, iar cetăţenii au fost efectiv lăsaţi pradă naturii. Cu sfatul – demn de nişte triburi preistorice, nu de administraţia unui stat – de a se… baricada în casă până trece prăpădul”.

Anume asemenea situații-limită, scrie Voncu, demonstrează funcționalitatea unui stat.

„Săptămâna trecută a devenit evident că, deocamdată, la 26 de ani de la dobândirea independenţei, Republica Moldova nu este un stat. Nu are temeiuri organice şi nici o elită capabilă să o administreze ca un stat. A rămas, din păcate pentru cetăţenii ei, o gubernie marginală a unui imperiu dispărut, căruia nu i-a păsat de viaţa oamenilor nici când exista”, a încheiat Răzvan Voncu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...