Expert: Când şi unde a eşuat Plahotniuc?

Expert: Când şi unde a eşuat Plahotniuc?

Deşi unii încearcă să ne creeze o altă realitate, că protestele şi luările de atitudine nu ajută, foarte des planurile lui Plahotniuc sunt date peste cap anume de ele. Cam o dată la două luni primeşte câte o lovitură dureroasă. Chiar şi în condiţiile actuale – de opoziţie dispersată şi slabă, societate civilă pe jumate aservită Partidului Democrat, mass-media independentă fragilă, Plahotniuc bate în retragere mult mai des decât holdingul o admite.

Cam toate situaţiile de mai jos, când Plahotniuc a fost nevoit să bată retragerea, au o trăsătură comună. Retragerea este rezultatul unei presiuni duble – din interior şi, într-un fel sau altul, deseori din exterior. Cu cât mai mare presiunea – cu atât mai rapidă retragerea.

De obicei, când societatea (care îi rabdă zi de zi) şi partenerii externi (care îi finanţează şi în faţa cărora tot ei s-au obligat la reforme) depun presiuni pe acelaşi punct, Plahotniuc devine neputincios.

Sunt foarte multe, dar o să luăm doar ultimul an, ca să nu mergem prea mult în urmă.

1. Eşecul Plahotniuc – Prim-ministru.

Aşa a început anul 2016. Plahotniuc a decis că vrea şi merită să fie Prim-ministru. Nu i-a reuşit pentru că au fost atât proteste, cât şi o vizibilă lipsă de susţinere a acestei idei din partea vestului.

Indiferent ce ar spune acum, Plahotniuc a vrut, dar nu i-a reuşit. Chiar a scris şi o scrisoare destul de înjositoare lui Timofti. Societatea s-a aprins, iar partenerii externi au oferit nivelul necesar de suport moral preşedintelui Timofti. Da, acum este Pavel Filip, marioneta lui Plahotniuc, în faţa Guvernului. Nu asta îi era intenţia. Asta e o decizie luată, la fierbinţeală, peste noapte. Când a cedat neputincios.

După ce a suferit această palmă, a dispărut pe câteva luni bune din vizorul public. A revenit puţin mai sur la cap.

2.Eşecul amnistia fiscală.

Nu ştiu cum el justifică retragerea asta pe interior, însă este clar. Legalizarea banilor furaţi a fost o prioritate absolută şi, probabil, o parte din toată schema cu furtul bancar de la bun început. Banii furaţi se vroiau legalizaţi la un cost modest şi, probabil, utilizaţi în investiţii – aici şi peste hotare. Nu i-a reuşit. Societatea civilă, care a mai rămas liberă, presa neafiliată holdingului, au luat o poziţie tranşantă – asta nu trebuie să treacă pentru că nu acesta este mesajul pe care vrem să-l transmitem în societate. Nu vrem să încurajăm corupţia. Dinafară au fost condamnări publice de la instituţii europene. Era clar că nimeni nu vrea un centru de spălare a banilor la hotarul de est al Uniunii Europene.

Banii FMI ar fi jucat un rol crucial, dar fără presiunea din interior, modestă cum a fost, chiar şi europenii aveau mai puţine argumente şi motive de a se expune. Din nou – Plahotniuc bate retragerea. Proiectul de lege este aruncat la gunoi.

3.Eşecul închiderea Jurnal TV şi TV7.

De la investirea guvernului Filip reflexele acestei guvernări erau clare. Noaptea, ca hoţii. Nu transparent, nu în ochii lumii, nu consultări, nu dezbateri deschise. Pe furiş, pe sub masă. Se vroia întuneric deplin şi în mass media. Se vroia linişte, să nu existe cine să bată alarma. Prin abuzul poziţiei dominante pe piaţa media, s-a vrut falimentarea Jurnal TV şi TV7 şi deci excluderea lor. Trebuia linişte. Avea planuri.

Nu i-a reuşit. Societatea civilă a luat atitudine, a scris, a sensibilizat, a cerut instituţiilor să acţioneze. Dinafară au fost condamnări publice de la instituţii europene, dar şi ceva bani să ajute televiziunile să supravieţuiască.

Televiziunile vor supravieţui, vor fi mai credibile, mai independente şi mai obiective.

Din nou, operaţiune prioritară – eşuată.

4. Eşecul Alegerilor Prezidenţiale.

Aici a dat-o în bară la fiecare pas.

4.1. Alegerea preşedintelui de către popor.

Chiar şi asta tot o cedare a fost pentru a linişti protestele. De era linişte, nu mai mobiliza Curtea Constituţională într-o decizie destul de dubioasă pentru orice constituţionalist (din câte mi-au zis oameni ce înţeleg subiectul ceva mai bine ca mine). Nu e greu să presupunem că planul iniţial era să îl facă pe Candu preşedinte. Sau chiar pe sine (aşa erau discuţiile pe interior un an în urmă, când s-a fript cu punctul 1 mai sus – că ”Vlad va merge direct la preşedinţie”). Doar că asta ar fi posibil doar prin Parlament, nu şi în cazul alegerilor directe. Din nou – eşec.

4.2. Eşecul ”Candidatul Unic”.

După ce a trebuit să dea alegerile prezidenţiale poporului, cel mai mult Plahotniuc îşi dorea o ceartă în interiorul opoziţiei cu adevărat pro-europene – Maia Sandu şi Andrei Năstase. Ar fi vrut să candideze ambii, să se mănânce între ei şi, în aşa condiţii, mai ştii, poate îl trage de păr pe Marian Lupu în turul 2 prin scheme şi falsificări bine testate.

S-au scremut luni de zile televiziuni, analişti, bloggeri şi comentatori online băgând la greu venin. Aproape i-a reuşit, însă apelurile din partea societăţii şi din partea partidelor europene (instituţiile europene, foarte corect, nu s-au implicat în acest subiect politic), au făcut ca înţelepciunea să câştige.

Din nou eşec, din nou necesitatea de a se regrupa, din nou nopţi nedormite pentru holding.

4.3. Retragerea lui Marian Lupu

Pentru că nu i-a reuşit să disperseze opoziţia proeuropeană, s-a prăbuşit şi candidatul PD. Este clar că scenariul ideal era ca în locul lui Dodon la preşedinţie să ajungă o marionetă mai direct afiliată, adică Marian Lupu. Asta avea să fie realizabil dacă:

  • nu exista un candidat unic din opoziţia proeuropeană
  • nu exista o mobilizare fără precedent a societăţii
  • nu exista nimeni dinafară cu ochii pe ei, astfel dezlegându-le mâinile la orice abuz pentru a câştiga alegerile cu orice preţ.

Colaborarea cu Dodon avea să rămână mai subtilă, acesta rămânând în rezervă până în 2018. A fost nevoit să îl utilizeze pe Dodon mai devreme. A cam rămas fără marionete sub masă. Pentru a nu păţi ruşinea cu două procente în cruce, a fost nevoit să îl retragă pe Lupu şi să lucreze deschis pentru Dodon.

Iar Planul A pentru prezidenţiale a eşuat.

5.Eşecul „spălarea imaginii”.
Ăsta e unul colosal. În special după ce nu i-a reuşit cu postul de Prim-ministru, s-a reorientat pe caritate. A înţeles (cam târziu) că problema imaginii sale nu este inventată de câţiva răutăcioşi şi constituie un impediment real în ”reabilitarea” personajului Plahotniuc. Altă idee de reabilitare nu a avut, decât caritatea din bani furaţi.

Fundaţia Edelweiss devine vizibil mai activă în 2016, inclusiv participând la campanii sociale pe spatele instituţiilor publice, ceea ce trezeşte proteste în societatea civilă.

În 2016, chiar şi numele fundaţiei este schimbat pentru a include numele fondatorului. Alt scop decât PR şi reabilitarea imaginii nu prea văd.
Intuiesc şi o creştere în finanţare. Am vrut să compar cifrele Edelweiss din 2016 cu 2015, dar această fundaţie transparentă încă nu a elaborat raportul pe 2016 (chiar dacă cel din 2015 e datat cu 31 decembrie 2015).

De fiecare dată, ”caritatea” Edelweiss a bubuit în tot media-holdingul, unde, de fiecare dată i se rosteşte şi numele lui Plahontiuc (e ”Fundaţia lui Vlad Plahotniuc”). Spoturi video, billboarduri. L-aş îndemna să evalueze cât a investit (real, nu oficial) şi cât a câştigat. Dacă tot pretinde a fi antreprenor, va fi de acord că toată treaba asta de caritate e sunk cost, iar o parte din oamenii ce îi sugerează idei şi proiecte sunt nişte escroci ce îl mulg de bani.

Personal cred că nu-i va reuşi niciodată, o reabilitare adevărată, dar să vedem. Stăm şi observăm. Cu siguranţă totdeauna vor exista voci care vor face această ”reabilitare” extrem de complicată. Nu din cauza ”răutăcioşilor”, ci tot din cauza că prioritate vor avea totdeauna schemele. Nu poţi să menţii credibilitatea microscopică pe care poate ai obţinut-o impunând, în acelaşi timp, parlamentul să-ţi promoveze amnistii fiscale, sau punând abuziv mâna pe următoarea instituţie.

Pe fundalul altor iniţiative ce au stârnit proteste în interior şi îngrijorări în exterior, tentativele de spălare a imaginii, opinia mea, au suferit un eşec grandios şi costisitor. Acest eşec nu e personal al lui, însă. Presupun că aici omul nu a economisit. A dat banul, cât a trebuit. Acest eşec e mai degrabă al implementatorilor. Strategi, comunicatori, jurnalişti, coordonatori de bloggeri, bloggeri, coordonatori de trolli, trolli. Aceşti oameni au luat bani pentru un rezultat pe care nu l-au livrat. Şi creşterea bugetului nu va ajuta.

7.Eşecul #undeimiliardul?

Intenţia de a pune furtul bancar pe responsabilitatea oricui, numai nu a lui, a fost şi este vizibilă, la fel ca şi eşecul. Plahotniuc a aruncat şi câţiva oameni sub tren doar ca el să scape, iar toată lumea trebuia să creadă că el nu are nicio vină.

Să nu fiu înţeles greşit – în această operaţiune mulţi au partea lor de vină. Totuşi, există instituţii ce au trebuit să acţioneze, dar nu au acţionat. Majoritatea sunt subordonate Partidului Democrat. Aici pun punct în acest argument.

În acest an apelurile partenerilor de dezvoltare, dar şi din interiorul societăţii de a avea o investigaţie credibilă şi transparentă i-au dat de înţeles un lucru – nu e aşa de uşor să îi prosteşti pe toţi.

Din nou – eşec total. E foarte scurtă lista oamenilor ce sunt sincer convinşi de faptul că Plahotniuc este curat ca lacrima în furtul bancar (şi eu aş fi curios de IQ-ul mediu în această listă). Indiferent de propaganda mediatică şi online.

7.Eşecul sistemul electoral mixt.

Acesta e un eşec dintr-un trecut mai îndepărtat (când a avut prima tentativă) dar şi dintr-un viitor apropiat (foarte mult sper eu).

Cei din PD ştiu bine, că doar cu bani, cu abuzuri, minciună şi propagandă vor putea câştiga vreodată o alegere. În alegeri cinstite, libere şi democratice, cu finanţare transparentă, PD nu trece pragul. A încercat o dată să bage sistemul mixt, prin 2013. Nu i-a reuşit. Mai insistă.

Nu e problema însăşi în ideea sistemului mixt. O fi o opţiune, chiar dacă în Georgia există iniţiative de a trece de la sistemul mixt la cel proporţional (cum e la noi acum), pentru ca opoziţia să fie mai avantajată.

E problema în

  • cine promovează idea sistemului mixt? Un partid cu un rating de 2,7% şi un lider cu un antirating record, învinuit de cele mai grosolane acte de corupţie pe care le-a văzut această ţară
  • cu ce scop vor ei sistemul mixt? Ca totdeauna – de a se menţine la guvernare dezavantajând opoziţia desenându-şi legile pentru a se menţine la putere.

Nu ai permite să fii operat de un chirurg cu mâinile murdare. De ce ai permite unei asemenea guvernări să ia o decizie atât de importantă pentru zeci de ani înainte?

Argumentul lor – ”politicienii sunt departe de oameni” – sună ridicol, dat fiind faptul că preşedintele PD Vlad Plahotniuc nu a făcut un door to door în viaţă. Mai mult ca atât, nici în faţa presei nu a ieşit de ani buni. Am în vedere presa adevărată, nu cea de buzunar.

Întrebarea nr 1: Ce îi încurcă lui Plahotniuc acum să fie mai aproape de oameni?

Întrebarea nr 2: Cam de ce extrapolează comportamentul propriu asupra tuturor politicienilor? Sunt politicieni mult mai aproape de oameni decât cei din PD. În condiţiile actuale.

Va trebui să ne punem cu toţii drept scop zădărnicirea acestei iniţiative. Cum? Ca totdeauna. Luând atitudine, sesizând instituţii, iar de va trebui – protestând în stradă, pentru că e dreptul nostru şi pentru că protestele aduc rezultate atunci când ştim ce cerem şi când cerem ceva concret (vezi mai sus). Aceste opinii vor rezona şi vor zădărnici inclusiv eforturile lor de lobare pe extern.

Suntem mai puternici decât credem şi conştientizăm.

Iar domnului Plahotniuc îi doresc aici, şi în alte iniţiative ale sale de viitor, cât mai multe eşecuri. Când Plahotniuc eşuează, această ţară mai primeşte o picătură de speranţă.

Desigur că aceste eşecuri sunt după asta ambalate în ”retrageri strategice”, că ”asta e conform planului” şi din astea. E important pentru morala soldaţilor. Pentru că o mare parte din influenţa lui Plahotniuc este bazată pe mitul ”atotputernicul”. Cei din interior sunt îndoctrinaţi permanent despre asta. Că şeful poate tot ce îşi pune drept scop. Că planifică minuţios.

Este o tactică necesară. Pentru că doar aşa oameni ca noi vom fi spălaţi la creieri că nu are sens să rezistăm, să protestăm. Că el oricum va face ceea, ce va pofti. Ba, are sens. Este, chiar, obligatoriu. Este unicul lucru ce îl opreşte.

Şi mai importantă este mitificarea lui Plahotniuc pentru cei dinăuntru. Să se teamă pe de o parte şi să aibă încredere pe de altă parte. Scopul final – să nu cumva să înceapă a rupe rândurile. Sunt, totuşi, mercenari.

Holdingul media, bloggerii şi analiştii îi exagerează influenţa pentru ca oamenii din sistem şi dinafara lui să nu opună rezistenţă. Eu am impresia că Publika nu e atât pentru spectatori, cât pentru menţinerea moralului în interiorul sistemului. Oamenii ceia trebuie să creadă că ei încă puţin, încă puţin şi câştigă. Asta e funcţia principală a Publika TV.

Totuşi există mitul Plahotniuc şi există persoana Plahotniuc. Şi ele sunt diferite.

Concluzii?

  • Nu Plahotniuc e puternic. Noi suntem slabi, dezorganizaţi şi da, uneori înfricoşaţi de mitul Plahotniuc fără să vedem persoana Plahotniuc, care nu iese cu anii în public. Deseori nu ştim ce vrem. Cel mai des fie ieşim la protest de dragul protestului (fără să ştim care este finalitatea acestuia), fie spunem ”nu ies la protest pentru că asta nu aduce nimic”.
  • Nu trebuie să aşteptăm doar Bruxellesul sau Washingtonul, sau cine ştie ce capitale, să acţioneze. Presiunea trebuie depusă de aici, din interior. E ţara noastră.
  • Tezele cum că ”ar avea susţinerea vestului” sunt grav exagerate (tot de cei din holding). Foarte des anume de acolo i se taie elanul când îşi face de cap (precis nu din Moscova). Desigur, şi acolo există oameni diferiţi. Unii mai naivi şi mai uşor de convins, alţii – influenţaţi prin alte metode. Dar există şi oameni importanţi ce nu-l vor susţine niciodată. Cu ei trebuie să vorbim.
  • Să vorbim, să scriem, să protestăm, este foarte important. Doar aşa acele voci ce spun că în Moldova trebuie ajutaţi oamenii, nu Plahotniuc, vor avea argumente şi motive de a fi mai categorici. Cât va fi linişte, ei nu vor vedea niciun motiv să obiecteze ceva prezentelor autorităţi.

Şi cel mai important – fără smiorcăială. Sentimentul ăsta de deznădejde, că totul e în zadar, că degeaba încercăm, este foarte comod holdingului. Este chiar promovat subtil. Pentru că doar aşa la următoarea tentativă de crimă din 100% care vor fi de acord că e ”prea de tot” doar 5% vor posta ceva pe facebook şi doar 0,5% vor acţiona mai departe. Aşa el câştigă. Şi eşuează atunci când noi acţionăm (vezi doar câteva exemple mai sus).

Nu credeţi vocilor ce vă spun că totul e în zadar.

Dumitru Alaiba

0