Eurovision 2015: Ucraina renunță să participe la ediţia din acest an, din cauza crizei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ucraina nu va participa la ediţia din 2015 a concursului Eurovision, a anunţat, vineri, directorul televiziunii publice ucrainene, care a invocat costurile de participare ridicate şi conflictele armate care au destabilizat în ultimele luni regiunile din estul acestei ţări, informează AFP.

„Ştim că Eurovisionul reprezintă o chestiune de imagine, de prestigiu. Iar noi nu avem dreptul de a propune un cântec prost”, a explicat Zurab Alsania într-un comunicat de presă.

„Or, noi nu avem pur şi simplu bani pentru a produce un cântec bun”, a adăugat directorul postului public ucrainean, citând „o situaţie politică şi financiară instabilă, agresiunea militară din est şi anexarea teritoriilor ucrainene”.

„Din acest motiv, televiziunea naţională ucraineană, în acord cu European Broadcasting Union (EBU), a decis să refuze participarea la concursul Eurovision 2015 de la Viena”, a adăugat el.

În cadrul ediţiei din 2014, organizatorii concursului au precizat că voturile exprimate de locuitorii din Crimeea, peninsula ucraineană anexată în luna martie de Rusia, vor fi contabilizate ca fiind ucrainene, din motive tehnice.

Ucraina a câştigat concursul Eurovision în anul 2004, prin intermediul cântăreţei Ruslana.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...