Europenii aşteaptă garanţii de la Trump, la Bruxelles

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Donald Trump se întâlnește joi, la Bruxelles, pentru prima oară, cu liderii UE și NATO, care doresc o consolidare a relației transatlantice și care speră să primească asigurări cu privire la angajamentul american de a apăra continentul european, relatează AFP, potrivit news.ro.

Președintele american a sosit miercuri la Bruxelles, după ce a fost primit într-o audiența de Papa Francisc, la Vatican, de unde a ieșit „mai hotărât ca niciodată să acționeze pentru pace în lumea noastră”. Însă, la Bruxelles, europenii îl așteaptă pe șeful celei mai mari puteri militare mondiale, care conduce coaliția internațională împotriva grupării Statul Islamic și mobilizează trupe în Europa de Est în fața Rusiei.

La NATO, Trump va participa la o ceremonie de predare a cheilor noului sediu al Alianței Nord-Atlantice, o clădire imensă, gri, a cărei formă evocă două mâini încrucișate, sinonimă cu legătura transatlantică. Simbolic, cancelarul german Angela Merkel și președintele Trump vor dezveli, pe rând, o bucată din Zidul Berlinului și un fragment din World Trade Center, în amintirea atentatelor de la 11 septembrie 2001 și a „luptei comune împotriva terorismului”.

Ceea ce va spune Trump în acest moment este foarte așteptat. Va spune el, oare, așa cum doresc partenerii săi, că Statele Unite subscriu fără rezerve la Articolul 5 al Tratatului de la Washington care prevede că toți aliații sar în apărarea unuia dintre ei în caz de agresiune?

„Este efectiv marea așteptare a tuturora, cu mai multă sau mai puțină angoasă”, rezumă un diplomat, amintind că Statele Unite sunt singurele, de aproape 70 de ani, care au beneficiat de această clauză a apărării colective, împotrivă talibanilor, în Afganistan, după 11 septembrie 2001.

Până de curând, Trump acuza NATO că este „depășită”, pentru că nu luptă împotriva terorismului. El le-a reproșat totodată europenilor că nu investesc suficient în armatele lor, determinând Washingtonul să poarte cea mai grea „povară” a securității pe ambele maluri ale Atlanticului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...