Erau cu adevărat vikingii barbari? Iată 7 mituri despre vikingi şi adevărul din spatele lor

Erau cu adevărat vikingii barbari? Iată 7 mituri despre vikingi şi adevărul din spatele lor

Bărboşi, violenţi fără motiv şi cu siguranţă învingători atunci când doreau să-i supună pe cei din jurul lor. Aceasta este una dintre cele mai populare imagini despre vikingi. Însă cât de violenţi erau de fapt şi chiar purtau căşti cu coarne?

Perioada vikingă a avut loc între secolele IX şi XI. În această perioadă cultura vikingă a avut un impact important asupra Europei, Asiei, Africii şi chiar Americii. Puteau naviga cu uşurinţă prin zonele pe care le cunoşteau şi impuneau respect pe orice teritoriu pe care îl cucereau.

History Extra prezintă câteva mituri despre vikingi şi adevărul din spatele lor:

Purtau coifuri cu coarne

Nu există nicio dovadă a faptului că vikingi purtau coifuri cu coarne, niciun astfel de artefact nu a fost descoperit de arheologi până în prezent. Însă cu siguranţă purtau căşti pentru protecţie. Purtarea unei perechi de coarne pe cap în timpul bătăliilor nu ar fi fost practic eficientă. Plăcuţele de pe coifurile din Sutton Hoo şi Vendel sugerează că războinicii consideraţi zei îşi ornamentau căştile cu protuberanţe asemănătoare coarnelor, care erau de fapt ciocuri de păsări, însă călătorii vikingi nu apelau la astfel de căşti.

Ideea din prezent conform căreia vikingii purtau coifuri cu coarne îşi are originile în secolul XIX, însă operele lui Richard Wagner au alimentat imaginaţia persoanelor din prezent. Costumierul Carl Emil Doepler (1824-1905) a fost primul care a creat un coif viking cu coarne.

Erau un grup definit „Vikingii”

Viken era principala regiune comercială din Norvegia, aşadar posibil ca din această cauză să apară ideea existenţei unui grup omogen de oameni. Cuvântul „viking” a devenit mai târziu sinonim cu „expediţie navală sau raid naval” şi a început să aibă o funcţie de verb. Individual sau în grupuri atunci când era rostit cuvântul viking se făcea referire la părăsirea teritoriului natal în perioada lunilor calde de vară.

Scriitorii contemporani nu utilizează în prezent termenul ”viking” pentru a defini un grup de persoane. De fapt aceştia fac referire la persoanele din nord sau, simplu, la păgâni.

Erau extrem de violenţi

Vikingii şi-au dobândit locul în istorie prin intermediul raidurilor asupra regiunilor monastice vulnerabile. Alcuin din York îi scria Episcopului Higbald: ”Nu a avut loc niciodată o astfel de teroare în Britania, deoarece acum am suferit în urma unui raid păgân…Păgânii au vărsat sângele sfinţilor în faţa altarului şi au călcat pe corpurile lor în templul lui Dumnezeu. ”

Desigur, există dovezi clare ale violenţelor vikingilor. Au fost descoperite nenumărate schelete şi armele cu care persoanele au fost ucise încă rămase în oasele acestora. Deşi unii vikingi îşi merită denumirea de ”lupi ai războiului”, alţii trăiau într-o existenţă paşnică, lucrau pământul, făceau comerţ şi se integrau pe continentele unde îşi construiau aşezările.

Violenţele vikingilor sunt întrecute de agresivitatea altor grupuri din aceeaşi perioadă. Unul dintre cele mai faimoase nume fiind cel al împăratului Carol cel Mare, care a organizat un tip de genocid în Saxonia. În timpul ”Masacrului din Verden” din 782 d. Hr., armata sa a ucis peste 4.500 de saxoni care i-au fost oferiţi împăratului de către unul dintre aliaţi. Însă Carol cel Mare a cerut unui biograf creştin să-i scrie o istorie favorabilă a vieţii şi a ceea ce a realizat. Astfel a fost descris ca un ucigător al păgânilor şi ”părintele bisericii”, astfel locul lui în istorie a fost asigurat.

Luau tot ce doreau şi apoi navigau mai departe

Dovezile din Scandinavia indică faptul că mulţi vikingi jefuiau locurile în care ajungeau şi apoi aduceau pe tărâmurile natale monede. Însă mulţi alegeau să rămână pe tărâmurile unde navigau. Una dintre primele şi cele mai extinse aşezări vikinge a fost în Dublin, stabilită în 841 d. Hr. Dublin a evoluat într-un oraş puternic industrializat cu un port vast, unde au fost realizate primele monede irlandeze. În York, oraşul anglo-saxon a fost relocat la gura de vărsare a râului, iar vikingii au întemeiat în zonă un nou oraş, Jorvik. De asemenea, aşezarea din Islanda se datorează în întregime vikingilor, conduşi de Ingolfr Arnanson în 874 d. Hr..

Erau păgâni

Se spune că istoria este scrisă de cei victorioşi, însă în acest caz, cea a vikingilor, a fost scrisă de creştini. Deşi există puţine documente despre religia vikingilor, o mare parte dintre informaţii sunt scrise de către scribii creştini care îi descriu ca fiind păgâni şi atei. Însă afirmaţiile nu sunt susţinute de informaţii care se bazează pe descoperiri arheologice sau pe texte scandinave. Religia vikingilor era structurală, ierarhică şi se baza pe un număr de poveşti. Nu era o religie ca la carte, iar mitologia era transmisă oral. Vikingii nu-şi practicau religia în temple, însă, precum celţii, realizau ceremonii funerare şi aveau râuri sacre. Aparent, existau şi preoţi care se implicau în ceremoniile religioase, aceştia se trăgeau din căpetenii ale familiilor. Cosmologia vikingilor diferenţia viaţa de pe Pământ, Midgard, de cea a spiritelor şi a zeilor Asgard.

Se purtau barbar cu femeile

Societăţile vikinge erau în mare parte guvernate de ”jarls”. Societatea era în mare parte militară, în care puterea braţelor era apreciată, însă şi bărbaţii înţelepţi sau femeile vikinge puteau deţine funcţii de putere. Femeile jucau un rol important în societăţile vikinge. Erau gardiene ale cheilor atât asupra proprietăţilor, cât şi a bogăţiilor, mai ales în perioada în care bărbaţii lor erau plecaţi pe mare. Există dovezi că unele dintre acestea erau antrenate pentru a deveni lideri militari. Unul dintre cele mai importante persoanaje din panteonul german este Freyja, zeiţa sexului, a frumuseţii, a aurului şi a morţii. Ea conduce un car de război tras de două pisici şi este acompaniată de vierul Hildisvini.

De asemenea, femeile aveau un rol spiritual în societăţile vikingilor, mai multe baghete fiind descoperite în mormintele femeilor vikinge.

Erau bărboşi şi neîngrijiţi

În multe aşezări vikinge au fost descoperite piepteni, pensete, lame, fapt ce sugerează că erau foarte atenţi cu aspectul lor fizic. De asemenea, vikingii aveau o dietă bună în care era inclus mult peşte. Alte dovezi arheologice sugerează că printre altele vikingii consumau elani, urşi, somon şi păstrăv.

0