Elveţienii se pregătesc de referendum pentru salariul minim de 4.000 de franci

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La iniţiativa sindicatelor şi a partidelor de stânga, elveţienii vor vota în data de 18 mai introducerea unui salariu minim lunar de 4.000 de franci (3.300 de euro) pe lună sau 22 de franci (18 euro) pe oră, considerat drept pragul minim pentru o ţară care se numără printre cele mai bogate state din lume, transmite Agenția France Press.

Dacă va fi adoptat, acesta va fi cel mai mare salariu minim din lume. Comparativ, în Franţa salariul minim pe oră este de 9,43 de euro, în Spania de 5,05 euro iar în Germania, începând din 2015, va fi de opt euro pe oră.

De mai multe săptămâni în Elveţia au loc dezbaterii aprinse între partizanii şi oponenţii acestei iniţiative. Cu toate acestea, măsura are mari şanse să fie respinsă de majoritatea populaţiei, care se teme că un astfel de salariu minim să nu conducă la o creştere a şomajului.

Potrivit unui sondaj realizat la sfârşitul lunii aprilie şi publicat pe data de 7 mai, 64% din elveţieni ar vota împotriva acestei măsuri, 30% sunt pentru iar 6% sunt indecişi.

Potrivit lui Philippe Leuba, ministru al Economiei în cantonul Vaud, şi vehement oponent al acestei iniţiative, este mai bine ca un tânăr să câştige 3.600 de franci pe lună decât să fie şomer, deoarece un patron nu va dori să plătească un salariu atât de mare.

În Uniunea Europeană, 21 din 28 de state membre au un salariu minim legal. Germania este ultima ţară care a adoptat o legislaţie în acest sens urmând ca măsură să intre în vigoare începând din 2015.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...