Efectele Brexit: Comisarul european pentru servicii financiare și-a anunțat demisia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisarul european pentru servicii financiare, stabilitate financiară și piețe de capital, britanicul Jonathan Hill, și-a anunțat sâmbătă demisia în urma rezultatului referendumului din Marea Britanie, informează Reuters și AFP.

„Dat fiind că ne îndreptăm spre o nouă etapă, nu cred că este corect să continui să fiu comisar european ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. În conformitate cu ce am discutat cu preşedintele Comisiei Europene acum câteva săptămâni, i-am transmis că mă retrag”, a declarat sâmbătă Jonathan Hill, comisarul UE pentru Stabilitate Financiară, Servicii Financiare şi Uniunea Pieţelor de Capital, potrivit Mediafax.

„La fel ca majoritatea oamenilor din Marea Britanie, sunt, evident, foarte dezamăgit de rezultatul referendumului. Am dorit un alt rezultat şi am sperat că Marea Britanie va opta să joace un rol de promovare a unei Europe cu perspective, flexibilă, competitivă şi cu o piaţa comercială liberă. Însă cetăţenii britanici au luat altă decizie”, a adăugat Hill.

Majoritatea cetăţenilor britanici s-au pronunţat în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană. În acest context, şi premierul David Cameron a luat decizia de a demisiona.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...