Economia Chinei înregistrează cea mai slabă creştere din ultimii şase ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ritmul de creştere a economiei chineze a încetinit semnificativ în primele trei luni ale acestui an, când Produsul Intern Brut al celei de-a doua economii mondiale a înregistrat un avans de 7% în ritm anual, cea mai slabă performanţă din ultimii şase ani, transmite AFP.

Cifra anunţată miercuri de Biroul naţional de statistică din China (NBS) este mai mică decât creşterea de 7,3% în ritm anual înregistrată de economia chineză în ultimul trimestru al anului 2014 precum şi faţă de avansul de 7,4% înregistrat de gigantul asiatic pe ansamblul anului 2014, deja cea mai slabă performanţă anuală din ultimul sfert de secol.

Simultan, NBS a dat publicităţii o serie de indicatori economici care ilustrează un tablou pesimist pentru economia chineză. Astfel, producţia industrială a continuat să încetinească în luna martie, când a înregistrat o creştere de doar 5,6% în ritm anual, după o creştere de 6,8% în perioada ianuarie-februarie. Este vorba de cea mai slabă creştere a producţiei industriale înregistrată de China după luna noiembrie 2009. De asemenea, vânzările cu amănuntul au crescut cu 10,2% luna trecută, cea mai slabă creştere din ultimul deceniu, sub estimările analiştilor. Similar, investiţiile fixe de capital, un factor vital de creştere pentru economia chineză, au crescut cu 13,5% în ritm anual, sub estimările analiştilor.

Purtătorul de cuvânt al NBS, Sheng Laiyun, a precizat că economia chineză se confruntă cu presiuni în scădere dar creşterea este în continuare într-un interval rezonabil. Sheng a mai spus că această încetinire era de aşteptat în condiţiile în care Guvernul chinez a prognozat că economia se va confrunta cu provocări şi presiuni în acest an.

La începutul lunii trecute, premierul Li Keqiang a anunţat că în 2015 China mizează pe o creştere economică de „aproximativ şapte procente”, cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani. Cifra anunţată de Li Keqiang este cea mai mică ţintă de creştere economică anunţată de autorităţile chineze după 2004 şi vine după ce în 2014 Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat un avans de 7,4%, cel mai mic din ultimii 24 de ani. În 2014, ţinta de creştere a fost fixată de Beijing la 7,5%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...