Dosarul secretarului CMC, Valeriu Didencu, trimis azi în instanţă, la o zi după plasarea în arest la domiciliu

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce ieri a fost plasat în arest la domiciu, Procuratura Anticorupţie anunţă astăzi despre finalizarea şi expediera în judecată a dosarului de învinuire a secretarului Consiliului municipal Chişinău (CMC), Valeriu Didencu, acuzat de comiterea mai multor acte de corupţie. Acesta este învinuit că în perioada februarie – mai 2017, ar fi pretins, în repetate rânduri, mijloace financiare şi bunuri de la reprezentanţii unor agenţi economici şi unii consilieri municipali pentru diferite servicii, cum ar fi pentru includerea, pe ordinea de zi a Consiliului, a proiectelor deciziilor privind prelungirea termenului de arendă pentru diferite terenuri; privind modificarea hotarelor unor loturi, cât şi pentru pregătirea setului de documente în vederea cumpărării-vânzării unor terenuri, pentru aprobarea planurilor urbanistice ale anumitor obiecte.

Potrivit procurorilor anticorupţie, secretarul CMC ar fi pretins şi acceptat 5.200 de lei, 700 de euro şi 2.000 de dolari pentru influenţarea membrilor Consiliului sau altor responsabili din cadrul Primăriei.

Învinuitul a încheiat cu procurorii acord de recunoaştere a vinovăţiei, cauza urmând a fi examinată de către instanţa de judecată în procedură specială. Secretarul CMC la faza urmăririi penale s-a aflat în arest preventiv, iar la terminarea urmăririi penale şi dispariţia motivelor ce ar argumenta izolarea totală a acestuia, prin încheierea judecătorului de instrucţie, i-a fost aplicată măsura preventivă – arestul la domiciliu.

Analiza materialelor cauzei penale denotă caracterul prelungit al acţiunilor corupţionale aleînvinuitului, care constau în primirea, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a recompenselor ilegale atât de la consilierii municipali, cât şi alte persoane din afara primăriei.

De menţionat, că acţiunile atât a consilierilor municipali, cât şi ale altor persoane fizice dinafara primăriei, care au oferit şi au transmis bani ce nu i se cuvin secretarului CMC pentrue xercitarea competenţelor funcţionale, sunt examinate în cauze penale distincte care se află la moment în gestiunea Centrului Naţional Anticorupţie sub conducerea procurorilor anticorupţie.

Procurorii anticorupţie, la finalizarea urmăririi penale, au expediat în adresa CMC, încondiţiile art. 200 din Codul de procedură penală, demersul privind suspendarea învinuitului din funcţia de secretar, care la momentul expedierii cauzei în instanţa de judecată nu a fost examinat. Dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, secretarul riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă de până la 300 mii lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...