Dosar penal pe cazul difuzării rezultatelor false ale recensământului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În baza sesizării depuse de Biroul Naţional de Statistică privind difuzarea rezultatelor false ale recensământului populaţiei de anul trecut, Inspectoratul General de Poliţie (IGP) a pornit urmărirea penală pe faptul falsului informatic.

Urmărirea penală pe acest caz va fi efectuată de Centrul pentru combaterea crimelor informatice al IGP, sub conducerea secţiei specializate a Procuraturii Generale, care urmează să stabilească toate circumstanţele cazului, să identifice persoanele care au difuzat informaţii false şi tragerea lor la răspundere penală.

Pentru comiterea falsului informatic, legislaţia prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani.

La începutul lunii ianuarie, către presă au fost difuzate anumite informații privind datele recensământului, în privința naționalității și a limbii materne.

Potrivit acestora, 40% din persoane au declarat că vorbesc limba română, iar 23% s-au declarat de etnie români. Biroul Național de Statistică a dezmințit informațiile, declarând să datele sunt false, întrucât instituția nu a terminat procesarea lor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...