Dorin Chirtoacă, liber să părăsească țara dacă își va dori acest lucru. Curtea de Apel a anulat toate interdicțiile în privința fostului primar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La un an și jumătate după ce a fost reținut în dosarul parcărilor cu plată, fiind învinuit de procurorii Anticorupție de trafic de influență, fostul primar al Capitalei Dorin Chirtoacă a primit undă verde de a părăsi țara în cazul în care își dorește acest lucru. Curtea de Apel Chișinău a anulat toate restricțiile impuse fostului edil în calitate de învinuit. Acum un an, în decembrie 2017, Chirtoacă a solicitat permisiunea de a pleca în România pentru a participa la funerariile regelui Mihai, dar i s-a refuzat, notează Anticorupție.md.

Dorin Chirtoacă a fost reținut pe 25 mai 2017 de procurori pentru trafic de influență în cazul licitațiilor pentru amenajarea parcărilor cu plată în Chișinău. Fostul edil afirmă că nu a comis nicio ilegalitate, îndeplinindu-și doar atribuțiile de serviciu. El pledează nevinovat și susține că este vorba de o răfuială politică. „Conștiința mea este curată. Îmi doresc să conving de acest lucru și organul de urmărire penală, și judecătorii. Timp de o lună m-am documentat despre acuzațiile care mi se aduc. Nu am denunțat pe nimeni pentru că nu am pe cine și nici eu nu am făcut nimic. Mi-am îndeplinit munca”, a explicat Chirtoacă jurnaliștilor.

Procurorii anticorupție susțin că Dorin Chirtoacă i-ar fi dat indicaţii viceprimarului Capitalei, Nistor Grozavu, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chişinău, să semneze contractul cu firma EME PARKLEITSYSTEM GmbH fără avizul Consiliului Municipal Chişinău. Grozavu a declarat în cadrul urmăririi penale că 26 la sută din veniturile companiei reprezentau „mulţumire” pentru semnarea contractului de parteneriat public-privat între compania EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi Primăria Capitalei, dintre care 13 procente îi reveneau primarului şi alte 13 la sută – şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie, Igor Gamrețchi.

La 10 noiembrie 2017, Judecătoria Chișinău l-a eliberat pe fostul primar din arest la domiciliu, plasându-l sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi teritoriul municipiului Chișinău.

Dosarul se află pe rol în instanța de fond.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...