Dorin Chirtoacă continuă să-l apere pe Grozavu, nu și pe Gamrețchi: Primarul e gata să apară și el în fața instanței

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deși anterior primarul Dorin Chirtoacă i-a apărat pe cei doi subalterni ai săi, viceprimarul Nistor Grozavu, şi şeful Direcţiei transport, Igor Gamreţchi, reţinuţi de către procurorii anticorupţie în dosarul parcărilor cu plată. Ieri-seară primarul i-a luat apărarea doar lui Grozavu.

„Ceea ce i se poate imputa domnului Grozavu este că a semnat contractul înainte ca să fie aprobat de Consiliul Municipal Chișinău. Dar cred că e o greșeală, pentru că în fiecare zi vin multe documentele la semnat. Pornesc de la buna credință a domnului Grozavu și de la posibilitatea comiterii unei greșeli”, a specificat Dorin Chirtoacă în cadrul emisiunii „Important” cu Gheorghe Gonța de la canalul „TVC21”.

În privința faptului că procurorii anticorupție au cerut 30 de zile de arest acasă căci, Nistor Grozavu cooperează cu ancheta și depozițiile învinuitului relevă schema infracțională și beneficiarii acesteia, primarul a replicat că la nivelul organelor de anchetă există și presiuni, astfel îl pot impune ca să dea vina pe celălalt pentru a sta în arest la domiciliu.

Referitor la colegul său de clasă Igor Gamrețchi, edilul a fost reținut în declarații și nu a mai încercat să-l apere. „Vreau să văd ce probe va prezenta CNA pentru că în privința lui deja s-au făcut afirmații destul de tranșante și sunt diverse filmări, înregistrări”, a menționat în aceeași emisiune Dorin Chirtoacă.

De asemenea, primarul capitalei a precizat că toți colegii săi au fost avertizați și că el însuși este pregătit să răspundă în fața legii. „Oricând sunt gata să apar în fața organelor de judecată pentru orice zi din activitatea mea. Greșeli în 10 ani de activitate ar putea fi, dar lucruri conștiente, făcute cu rea credință precis nu au fost”, a conchis Dorin Chirtoacă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...