Donețk: 11 mai – referendum de alipire la Rusia; procurorul regiunii anunță că-i va trage la răspundere pe separatiști

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce au declarat crearea Republicii Populare Donețk, separatiștii din estul Ucrainei anunță că vor organiza la 11 mai un referendum regional prin care se va decide declararea independenței, apoi alipirea la Rusia.

Conform auto-declaratului Consiliu popular local, în cadrul referendumului cetățenilor li se va adresa întrebarea: ”Susțineți formarea Republicii Independente Donețk?”.

Citește și: (VIDEO) Separatiștii ucraineni au declarat crearea Republicii Populare Donețk: ”Putin, ajută-ne!”

Manifestanții ruși care au ocupat clădirea administrației locale au declarat că în cazul în care Kievul nu va permite organizarea plebiscitului, ei vor cere susținerea Rusiei, pregătind o adresare oficială în acest sens către Vladimir Putin.

În același timp, Unian relatează că procurorul regiunii Donețk, Mikola Frantovski, a declarat că toți separatiștii ce manifestează în oraș vor fi pedepsiți conform legilor naționale. ”În ultimele două zile în regiunea Doențk au fost înregistrate numeroase încălcări ale legii. Grupuri separatiste agresive au ocupat sediile Administrației Regionale de Stat și a Oficiului de Servicii de Securitate, iar acestea sunt infracțiuni foarte grave.

Conform lui Frantovski, organele de drept vor deschide mai multe dosare pe faptele comise de separatiști.: ”Poliția și serviciile de securitate din regiune investighează evenimentele petrecute în ultimele zile și vor lua măsuri”.

În același timp, încă se lasă așteptată o reacție oficială din partea Kievului.

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...