Donald Trump acuză fraudele electorale și imigranții ilegali de compromiterea votului popular

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele american Donald Trump a declarat într-o întâlnire privată cu liderii Congresului că a pierdut votul popular la alegerile din 2016 pentru că cele 3 milioane de imigranți ilegali existenți în SUA au votat, informează Hot News.

Informația a fost făcută public de un asistent al democraților, menționând că Trump nu a oferit date concrete care să-i susțină afirmația.

Liderul majoritatii din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy a declarat pentru reporteri după această întâlnire că Trump și ceilalți oficiali au discutat despre „electorii din Colegiul Electoral, votul popular”.

Trump a câștigat în Colegiul Electoral cu un avans confortabil, dar rivala democrată Hillary Clinton a câștigat votul popular cu aproape 3 milioane de voturi.

De-a lungul scrutinului prezidențial, Donald Trump a adus acuzații care s-au dovedit a fi false cum că ar fi existat fraude la vot în defavoarea sa.

Trump a făcut și la sfârșitul lunii noiembrie, după alegeri, afirmația pe Twitter că ar fi câștigat votul popular „dacă am scădea milioanele de oameni care au votat ilegal”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...