Doina Uricariu despre plagiatul lui Traian Vasilcău: Premiul Național a fost profanat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Scriitoarea și poeta română stabilită la New York, Doina Uricariu, spune că nu crede în scenariul KGB-isto securist invocat de Traian Vasilcău în scandalul legat de plagiat.

„Eu am aflat că s-au publicat în 1988. Întâi am aflat că s-a publicat o poezie, după care am primit dovada, scanată bine. Poeziile transcriu, cuvânt cu cuvânt, poemele mele apărute în volumul Ochiul atroce, la Editura Eminescu în 1985. Ele apar în revistă [Orizont] în 1988, deci trei ani mai târziu, sub numele pe care nu doresc să-l pronunț al acestui scriitor-plagiator. M-a șocat în primul rând faptul că el a invocat după aceea, respectiv recent, după 25 de ani, un așa-zis scenariu de compromitere a lui făcut de KGB, de Securitate, faptul că cineva ar fi trimis poemele mele printr- corespondență în care el ar fi fost semnatarul, chipurile acestor poezii”, spune scriitoarea.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, poeta spune că prin faptul că Vasilcău nu a trimis o scrisoare revistei care a publicat poemele plagiate în care să se disocieze de ele îl incriminează.

„Faptul că el declară la un moment dat că această poveste se repetă din zece în zece ani, din punctul meu de vedere îl incriminează și mai mult pentru că el putea să-i pună capăt, dacă lucrurile ar fi fost adevărate – iată un nou dizident ieșit ca iepurii din pălărie! – el putea să se desolidarizeze de această apariție. Să solicite revistei un punct de vedere prin care să transmită «nu sînt eu autorul acestor poezii, nu le-am scris niciodată, nu știu cine vi le-a trimis și, cu asta, ar fi fost absolvit”, a declarat Doina Uricariu.

Poeta spune că prin înaintarea lui Traian Vasilcău la Premiul Național pentru literatură Guvernul a profanat însăși valoarea acestui premiu.

„Trebuie să fim solidari. Și îmi imaginez care ar fi fost situația dacă un scriitor de la București, din România, ar fi plagiat poeziile unui scriitor din Republica Moldova și Uniunea Scriitorilor sau Guvernul României – pentru că este un premiu foarte important Premiul acesta Național, și din punct de vedere moral și din punct de vedere material – și ce s-ar întîmpla dacă premiul s-ar da în continuare. Ar fi un aviz amatorilor: fraților, nu mai scrieți, cum am fost invitați acum un secol și ceva, copiați, plagiați! Asta ar fi o nouă epocă în epoca literaturii fără de valoare morală…”, a mai spus Doina Uricariu.

Amintim că, reprezentanții Cancelariei de Stat au anunțat despre suspendarea decernării Premiului Național pentru Traian Vasilcău, despre care se spune că ar fi fost prins cu plagiatul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...