Doi locuitori din Soroca, reținuți în flagrant pentru comercializarea drogurilor. Oamenii legii au ridicat 30 de bile de hașiș în valoare de 10 mii lei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi locuitori ai raionului Soroca, cu vârsta cuprinsă între 38 și respectiv 46 de ani, au fost reținuți de oamenii legii fiind suspectați de comercializarea drogurilor. În urma perchezițiilor corporale și la domiciliile suspecților efectuate de ofițerii de investigații cu sprijinul angajaților Batalionului cu destinație specială „Scorpion” al DTC, au fost depistate și confiscate 30 de bile de hașiș cu o greutate totală de 200 grame, mijloace financiare, telefoane mobile precum și cartele SIM cu care banuiții comunicau atât între ei, cât și cu alte persoane despre comercializarea drogurilor, la fel a mai fost ridicată o unitate de armament care se deținea ilegal.

În urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției Nord a Inspectoratului Național de Investigații sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale oficiul Nord, s-a stabilit că suspecții comercializau drogurile în zona de nord a țării. Astfel, suspecții au fost reținuți în momentul comercializării drogurilor destinate consumatorilor.

Valoarea totală a drogurilor confiscate este de 10.000 lei.

Suspecții au fost arestați pe un termen de 30 de zile și riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Actualmente se întreprind acțiuni pentru identificarea altor persoane implicate în schema de comercializare a drogurilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...