Doi înalţi oficiali europeni, scrisoare către Ion Chicu: „Credibilitatea Republicii Moldova este acum în pericol”

by D M
Distribuiti mai departe...

Doi înalţi oficiali europeni au expediat o scrisoare premierului Ion Chicu în care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu evoluţiile recente care pun în pericol o serie de rezultate ale reformelor şi stabilităţii sectorului bancar din Republica Moldova.

Directorul General al Directoratului General al Comisiei Europene „Politica europeană de vecinătate şi negocierile privind extinderea”, Christian Danielsson, şi Secretarul General al Serviciului European de Acţiune Externă, Helga Schmid, afirmă că în prezent credibilitatea Republicii Moldova este în pericol, scrie Cotidianul.md, care a publicat scrisoarea respectivă.
Potrivit sursei citate, cei doi diplomaţi solicită autorităţilor de la Chişinău să se asigure că interesele investitorilor care au contribuit la transparentizarea sectorului bancar sunt protejate şi că angajamentele faţă de partenerii săi internaţionali şi statul de drept sunt respectate.

„Vrem să exprimăm o îngrijorare importantă cu privire la evoluţiile recente care pun în pericol o serie de rezultate ale reformelor şi stabilităţii sectorului bancar din Republica Moldova, realizate în ultimii ani, în special în urma fraudei bancare din 2014.

Datorită acestor reforme şi rezultate, investitorii internaţionali au ales să intre pe piaţa financiară a Republicii Moldova şi să investească în sistemul bancar, aducând cu ei standarde de calitate şi investiţii suplimentare în economia Republicii Moldova. La acea vreme, întreaga comunitate internaţională din Republica Moldova a fost alături de autorităţi pentru a le sprijini eforturile în atragerea investitorilor strategici în scopul restabilirii transparenţei în sectorul bancar”, se arată în scrisoare.

„Realizările acestor reforme, obţinute cu mult efort, au fost posibile datorită asigurărilor şi garanţiilor autorităţilor statului moldovenesc cu privire la siguranţa investiţiilor făcute. Credibilitatea Republicii Moldova este acum în pericol. Serviciile judiciare şi de urmărire penală independente şi imparţiale sunt indispensabile pentru urmărirea penală şi condamnarea persoanelor responsabile de frauda bancară. Principiile independenţei şi imparţialităţii justiţiei stau la baza Acordului de asociere dintre UE şi Moldova”, scriu oficialii europeni.

„Solicităm Republicii Moldova să se asigure că interesele investitorilor care au contribuit la curăţarea sectorului bancar şi la punerea în practică a economiei sunt protejate şi că angajamentele faţă de partenerii săi internaţionali şi statul de drept sunt respectate. Îndemnăm Republica Moldova să investigheze persoanele care au participat la frauda bancară, inclusiv pe ale căror procese în apel continuă să fie amânate inexplicabil, iar şi iar, şi să nu vizeze investitorii internaţionali care au venit în Republica Moldova cu bună credinţă şi deschidere. Am dori să reamintim Republicii Moldova că Acordul de asociere şi, în special, DCFTA, au ca scop dezvoltarea unui climat de investiţii atractiv şi stabil în Republica Moldova, bazat pe un mediu de reglementare previzibil pentru investitori”, mai adaugă autorii.

Potrivit surselor Cotidianul.MD, această scrisoare i-a fost înmânată ministrului Afacerilor Externe şi Intergrării Europene, Oleg Ţulea, în timpul vizitei sale la Bruxeless, efectuată în perioada 9-12 septembrie curent.

Scrisoarea înalţilor oficiali europeni nu a rămas fără răspuns, susţine Boris Harea, consilierul pentru comunicare al premierului Ion Chicu.

„Am informat şi asigurat partenerii europeni, că interesele legale ale tuturor investitorilor în Republica Moldova vor fi protejate de stat, inclusiv şi ale celor, care au cumpărat băncile moldoveneşti.

Totodată, am informat şi asigurat Uniunea Europeană, că orice încercare a unor actori locali de a bloca investigarea fraudei bancare din anul 2014, nu va fi tolerată şi admisă. Procuratura Generală este determinată să investigheze frauda bancară, iar Guvernul susţine aceste eforturi ale PG şi nu va admite nici o imixtiune în acest proces.

Avem toată susţinerea partenerilor străini pentru investigarea furtului miliardului.

Guvernul Republicii Moldova va continua să susţină reformarea sistemului bancar”, este reacţia premierului, oferită jurnaliştilor de la Radio Chişinău.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.