Doi foşti poliţişti din Călăraşi, condamnaţi la închisoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procurorii au obţinut sentinţă de condamnare cu executare în privinţa a doi foşti colaboratori de poliţie din raionul Călăraşi, învinuiţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Potrivit procurorilor, în anul 2001, un inspector al secţiei poliţiei criminale şi unul al secţiei ordine publică din Călăraşi, suspectând o persoană din Nisporeni de comiterea unui furt de bani din casa unui locuitor din Călăraşi s-au deplasat la domiciliul suspectului şi au efectuat o percheziţie ilegală. După aceea, fără dispoziţia organului de urmărire penală şi acordul procurorului, poliţiştii au urcat suspectul cu forţa într-un microbuz pentru a-l transporta la Inspectoratul de poliţie Călăraşi. În drum însă, aceştia au oprit într-o pădure, unde, pentru a-l face pe suspect să recunoască delictul pe care l-ar fi săvârşit, i-au aplicat multiple lovituri cu o ţeavă şi o bucată de lemn, i-au introdus un ac sub unghii şi i-au smuls cu un cleşte o unghie de la picior.

În 2012, Judecătoria Călăraşi a încetat procesul penal în privinţa foştilor poliţişti, din cauza încălcării de către organul de urmărire penală a unor drepturi ale inculpaţilor.

Nefiind de acord cu decizia dată, procurorii au contestat-o şi recent, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău le-a aplicat inculpaţilor pedepse a câte 5 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în organele MAI pe un termen de 5 ani. De asemenea, inculpaţii au fost obligaţi să-i achite părţii vătămate un prejudiciu moral şi material în sumă totală de 50 mii de lei.

Decizia este cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiţie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...