Dodon numește noi judecători; Cel puţin unul a ajuns anterior în gura presei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Igor Dodon a semnat decrete privind numirea în funcții a mai multor judecători. Astfel au fost numiți pentru prima dată în funcție, pe un termen de 5 ani, următorii judecătorii Roșița Rusu-Parii – la Judecătoria Soroca, Ala Ucraințeva – la Judecătoria Strășeni, Alina Brăgaru – la Judecătoria Chișinău, Livia Mitrofan Livia – la Judecătoria Chișinău şi Petru Harmaniuc – la Judecătoria Chișinău.

De asemenea, au fost transferați Aureliu Postică – judecător la Judecătoria Chișinău și Ghenadie Mîra – la Judecătoria Anenii-Noi. Totodată, Victoria Sîrbu a fost promovată în funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău.

Cel puţin unul din acești judecători a ajuns în atenţia presei anterior. Este vorba de Petru Harmaniuc.

În aprilie 2013, după ce a absolvit Institutul Național al Justiției, Petru Harmaniuc a devenit asistent judiciar în cadrul Curții Supreme de Justiție. S-a concediat în martie 2015, iar peste câteva luni, în noiembrie, s-a reangajat în aceeași funcție la Judecătoria sectorului Centru din Chișinău. Ulterior, el a cerut CSM să-l promoveze de mai multe ori în funcţia de magistrat, dar nu a acumulat suficiente voturi. Despre Petru Har­ma­niuc autorii de la Ziarul de Gardă notau că este pro­pri­e­ta­rul unei case de locuit în comuna Stă­u­ceni, municipiul Chi­şi­nău. „Casa de lux, cu supra­faţa de 96,8 metri pătrați, valo­rează apro­xi­ma­tiv șapte mili­oane de lei. Potri­vit date­lor de la Cadastru, Petru Har­ma­niuc avea 18 ani când a cum­pă­rat lotul de pământ de la Stă­u­ceni prin con­tract de vânzare-cumpărare. Acesta şi-a con­struit casa pe tere­nul res­pec­tiv, iar în anul 2012 a făcut rece­pţia finală a între­gu­lui imo­bil”, se arată în articol. Potrivit ultimei declaraţii de avere, cea pentru anul 2015, asistentul judiciar avea în proprietate un Mercedes Benz E220, automobil fabricat în 2012 și cumpărat în 2013 cu 255.000 de lei. Totodată, deţine prin comodat alte două automobile: Toyota RAV4, mașină din 2002 și dobândită în 2009, dar și un autoturism de model BMW X5, fabricat în 2003 și dobândit în 2012, conform anticorupţie.md.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...