Dodon încearcă să împace cetățenii pro-europeni? Iată ce mulțumiri aduce unui oficial UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deşi declară că prietenii Republicii Moldova, președintele Igor Dodon mulțumește, tot mai des, oficialilor europeni pentru asistenţa financiară acordată ţării noastre, pentru ajutorul acordat în procesul de implantare a reformelor, dar şi împarte distincții de stat acestora, cel mai recent caz fiind ordinul acordat şefului Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola.

Astăzi, Dodon a avut o întrevedere cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, José-Luis Herrero, căruia i-a mulțumit pentru contribuția acestuia
la „aprofundarea relațiilor de cooperare între Republica Moldova şi CoE”.

„Apreciez rolul organizaţiei în realizarea programelor de asistenţă în diverse domenii şi promovarea măsurilor de întărire a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului. Republica Moldova va sprijini activităţile planificate de comun acord în vederea atingerii obiectivului de consolidare a cooperării între țara noastră şi CoE în diverse domenii de interes comun, în special în realizarea reformelor care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri”, a transmis Dodon.

De menţionat că, Dodon, care a participat în weekend la „Ziua Găgăuziei”, a declarat, la concertul festiv, că „cei mai buni prieteni ai Găgăuziei şi chiar ai Republicii Moldova sunt Rusia şi Turcia”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...