Dodon ar putea depune plângere penală împotriva lui Candu: Uzurparea puterii în stat nu are termen de prescripție

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon este gata să depună plângere penală împotriva speakerului Andrian Candu, după ce ieri acesta ar fi făcut unele declarații care în percepția Președinției depășesc atribuțiile funcționale ale președintelui Parlamentului, dar și prevederile legislației.

Șeful statului face referire la declarațiile de ieri ale lui Candu cu privire la Armata Națională

,,Am fi interesați să aflăm din ce surse se informează președintele Parlamentului și dacă aceste scenarii nu sunt pregătite în careva dintre birourile guvernării, a Partidului Democrat sau de peste ocean”, a reacționat Dodon.

Acesta îi atrage atenția speakerului că astfel de acțiuni pot fi ,,calificate drept uzurpare a puterii în stat, iar pe așa încălcări nu există termen de prescripție”,.

,,Conform legii cu privire la Forțele Armate și a Constituției Republicii Moldova, ,,Președintele Republicii Moldova este comandantul suprem al Forțelor Armate și poartă răspundere pentru starea sistemului național de apărare în limitele împuternicirilor prevăzute de Constituție și de alte acte normative”. Totodată, conform Legii Supreme, ”în Republica Moldova puterea legislativă, executivă și judecătorească sunt separate și colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin”. Reieșind din cele spuse mai sus, examinăm posibilitatea adresării organelor competente în vederea examinării acțiunilor domnului Andrian Candu prin prisma Codului Penal”, se mai arată în mesajul președintelui Igor Dodon.

„S-ar putea ca Armata să nu-l recunoască în curând pe domnul preşedinte, din câte cunosc. Dar, domnul președinte Dodon singur își sapă groapa şi cade în capcană atunci când refuză să îndeplinească prevederile constituționale”, a spus președintele Parlamentului, după tradiționala ședință a PDM de marți.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...