(DOC) Societatea civilă solicită eliberarea imediată a lui Alexei Alexeev

(DOC) Societatea civilă solicită eliberarea imediată a lui Alexei Alexeev

Cetățeanul Alexei Alexeev, șofer al microbuzului care asigura sonorizarea în timpul marșului de protest din 17 septembrie, trebuie eliberat imediat, întrucât nu are absolut nicio vină, susțin mai multe organizații ale societății civile și activiști civici.

Aceștia au condamnat „comportamentul abuziv” al instituțiilor de drept, care au decis condamnarea la 30 de zile de arest preventiv pentru Alexeev în penitenciarul nr.13.

Activiștii civici, care în marea lor parte au participat la protestul din fața televiziunii, au declarat în cadrul unei conferințe de presă că Alexeev nu a făcut nimic altceva decât să urmeze indicațiile polițiștilor, iar incidentul din fața porții postului public de televiziune a fost provocat tocmai de angajați ai MAI, în frunte cu Gheorghe Cavcaliuc.

Activistul Valeriu Pașa a condamnat și „comunicatul de presă vădit fals” emis de Ministerul de Interne, în care se vorbea despre un „microbuz care a intrat în mulțime”.

„Această formulare nu e întâmplătoare. A pornit de la acțiunile extrem de grave care s-au petrecut în state UE, când teroriștii au intrat în mulțime cu vehicule și au cauzat numeroase victime. În același comunicat se spunea că șoferul a fugit de la fața locului, chiar dacă el a stat până la sfârșitul protestului și a mers liniștit acasă, ca a doua zi, fără a fi citat, să fie ridicat de mascați. Pentru ce să mințiți în halul ăsta? Care e raționamentul? Pentru ce faceți așa ceva? Faptul că acest om este absolut nevinovat se vede clar din imaginile filmate acolo”, a declarat Pașa.

ONG-urile au emis și o declarație, prin care „se arată îngrijorate de deraierea de la principiile democratice, de intimidarea participanților la întruniri prin reținerea și arestarea abuzivă a unei persoane care a facilitat desfășurarea întrunirii”.

„Ne îngrijorează mult hotărârea judecătorului de instrucție care a admis demersul procurorului de aplicare a arestului preventiv, o atare hotărâre ridică suspiciuni cu privire la independența și profesionalismul acestuia.
Calificăm arestul preventiv aplicat lui Alexei Alexeev încă o dovadă a faptului că în Republica Moldova se abuzează de punerea sub arest preventiv a unor persoane, în condițiile când situația dictează evident cu totul alte măsuri preventive”, se mai arată în declarația care poate fi văzută accesând linkul de mai jos.

Declarație-Alexeev_societate civila final

0