(DOC) Președintele Dodon își instituie propria distincție de stat! Cui și pentru ce merite va fi acordată „Diploma de Onoare”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După înmânarea mai multor ordine și medalii, președintele Igor Dodon a luat decizia de a desemna o distincție a sa, pe care să o confere oricui, pentru orice motiv, în calitate de „recompensă a meritelor deosebite față de stat”. Astfel, șeful statului a instituit „Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova” care se conferă atât cetățenilor, întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor, asociațiilor obștești, colectivelor de creație, indiferent de forma juridică și de organizare, precum și ai unităților și subunităților militare din Moldova, cât și cetățenilor străini, apatrizilor, precum și organizațiilor internaționale, instituțiilor, colectivelor de creație din alte state.

Conform decretului semnat de Igor Dodon la data de 16 mai și publicat în ultimul număr al „Monitorului Oficial”, distincția se instituie „în scopul stimulării morale a persoanelor fizice și juridice pentru prodigioasa activitate publică, obștească, științifică, creativă, pentru merite în diverse domenii”.

Regulamentul privind Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova însă, prevede o multitudine de „merite” pentru care șeful statului poate acorda această diplomă cetățenilor sau organizațiilor din Moldova. Printre acestea sunt „fortificarea statalității Republicii Moldova”, „realizarea reformelor și transformărilor democratice”, „realizări deosebite în activitatea publică, de producție, social-economică, de cercetare științifică și culturală”, „promovarea principiilor fundamentale ale statului de drept”, „asigurarea legalității și ordinii de drept”, „curajul și dârzenia manifestate la salvarea de vieți omenești, a valorilor materiale și spirituale în timpul calamităților naturale și în alte situații excepționale”, „dezvoltarea antreprenoriatului, extinderea relațiilor economice și comerciale externe”, „activitate diplomatică prodigioasă”, „afirmarea presei democratice, activitate publicistică și editorială prodigioasă, eforturi depuse în vederea dezvoltării spațiului informațional interstatal”, „participarea la consolidarea conștiinței naționale, contribuție la procesul de renaștere națională și spirituală a societății, la propagarea moștenirii istorico-culturale, valorilor creștin-ortodoxe, datinilor și tradițiilor naționale”, „dezvoltarea mișcării de veterani”, „ activitate intensă de binefacere și sponsorizare” și altele.

Totodată, „Diploma de Onoare poate fi conferită și cetățenilor străini, apatrizilor, precum și organizațiilor internaționale, instituțiilor, colectivelor de creație din alte state, pentru: eforturi depuse în vederea acordării de asistență Republicii Moldova în diferite domenii ale vieții sociale și economice, implementarea de proiecte investiționale, crearea locurilor de muncă stabile; asistența acordată în vederea integrării republicii în structurile internaționale; sprijinul constant acordat diasporei întru integrarea în mediul sociocultural”, se arată în Regulament.

Diploma președintelui nu va putea fi conferită repetat, iar duplicat al acesteia nu se eliberează. Totodată, regulamentul nu prevede remunerarea deținătorilor acestei diplome.

Screenshot_17 Screenshot_18 Screenshot_19


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...