(DOC) Întrebările „Partidului Nostru” către guvernatorul BNM: Din care motive nu s-au făcut publice rezultatele fazei a II-a a raportului Kroll?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Partidul Nostru” s-a adresat cu o cerere prealabilă Băncii Naționale a Moldovei indicând un șir de întrebări în privința cărora a solicitat un răspuns de la conducerea BNM. Potrivit formațiunii informația solicitată reprezintă un interes sporit pentru cetățenii Republicii Moldova, dat fiind faptul că, potrivit legii, pentru furtul miliardului urmează să se răsplătească tot ei.

Astfel, printre întrebările adresate pe numele guvernatorului BNM, Sergiu Cioclea, figurează următoarele:

  • Din care motive nu s-au făcut publice rezultatele fazei a II-a a raportului de investigaţie a fraudei bancare efcctuat de către Consortium Kroll, Steptoe & Johnson în decembrie 2017?
  • Există sau nu acordul Consortiumului Kroll, Steptoe & Johnson de a face publice rezultatele fazei a II-a a raportului de investigare a fraudei bancare, în contextul scrisorii de însoțire expediată pe numele Guvernatorului BNM pe 20.12.2017 ?
  • Dacă au parvenit sau nu, față de dumneavoastră în calitate de Guvernator al BNM sau față de alți membri ai organelor de conducere ale BNM, solicitări scrise sau verbale, din partea persoanelor oficiale din RM sau a liderilor de partide politice, cu cerința de a nu face publice rezultatele fazei a II-a a investigației fraudei bancare, efectuată de Consonium Kroll, Steptoe & Johnson în decembrie 2017? Dacă da, cine sunt solicitanții?
  • Ce carențe din sistem au fost identificate de BNM și ce măsuri de rigoare au fost întreprinse drept rezultat al analizei rezultatelor fazei a II-a a raportului de investigație a fraudei bancare?
  • Dacă Consonium Kroll, Steptoe & Johnson a furnizat în ianuarie 2018 careva informații obținute în rezultatul investigației fraudei bancare pentru a fi transmise organelor Procuraturii? Dacă da, când aceste materiale au fost transmise către organele Procuraturii?
  • Care sunt persoanele fizice identificate prin faza a II-a a investigației fraudei bancare efectuat de către Consonium Kroll, Steptoe & Johnson în decembrie 2017 care au contribuit la devalizarea sistemului bancar din Republica Moldova, precum și la delapidarea mijloacelor bănești din bănci?


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...