(DOC) // Fără colectări de bani în instituțiile de învățământ. MECC a emis un ordin de contracarare a fenomenului corupției în școli

by D M
Distribuiti mai departe...

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării interzice colectarea plăţilor informale în sistemul educaţional, în contextul începerii unui nou an școlar. În acest sens, a fost emis un ordin cu scopul de a combate fenomenul corupției în instituțiile de învățământ.

Documentul prevede că părinții nu trebuie să achite sume ilegale, iar copiii trebuie să se afle la școală într-un mediu bazat pe corectitudine, profesionalism și siguranță, pentru că doar așa vor deveni adulți intoleranți la corupție și responsabili de propriile acțiuni.

„Atragem atenția cadrelor manageriale/ didactice ale instituțiilor de educație despre necesitatea reacționării prompte şi întreprinderii tuturor măsurilor necesare în vederea prevenirii și contracarării fenomenului corupțional în cadrul instituțiilor de educație prin examinarea și elucidarea situațiilor concrete de implicare a subiecților în cazuri de corupție, precum și prin sesizarea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, după caz, a Centrului Naţional Anticorupţie a oricărei tentative de abatere de la prevederile în materia interzicerii colectărilor plăților informale,

Totodată, reiterăm obligația personalului instituţiilor de educație de a întreprinde măsuri de informare, educare şi propagare în rândurile elevilor, părinţilor/ reprezentanţilor legali ai elevilor şi copiilor despre ilegalitatea şi inadmisibilitatea iniţierii şi instigării la colectarea oricăror fonduri.

Solicităm tuturor instituțiilor educaționale să se manifeste în calitate de exemplu de transparență și integritate. Mizăm în continuare pe o mare implicare a instituțiilor din domeniile de activitate ale ministerului în lupta cu fenomenul corupției în educație”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Educației.

Amintim că, de mâine, 2 septembrie elevii revin la școală, iar în toate instituțiile de învățământ vor fi organizate tradiționalul careu, pentru marcarea începutului unui nou an școlar.

Sursa: realitatea.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...