(DOC) Enervat de Donald Trump, Kim Jong-un a trecut personal la amenințări fără precedent

(DOC) Enervat de Donald Trump, Kim Jong-un a trecut personal la amenințări fără precedent

Coreea de Nord poate efectua cel mai puternic test al unei bombe cu hidrogen în Oceanul Pacific în una din acțiunile sale posibile de „cel mai înalt nivel” împotriva Statelor Unite, a declarat ministrul de externe de la Phenian, Ri Yong-Ho, citat de agenția Yonhap, relatează Agerpres.

Kim Jong-Un, a spus că are în vedere cele mai puternice acțiuni de răspuns la amenințarea președintelui american, Donald Trump, că va „distruge total” țara.

„Ar putea fi cea mai puternică detonare a unei bombe H în Pacific”, a spus Ri.

El a făcut această declarație în fața reporterilor, la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU, dar a recunoscut că nimeni nu știe ce acțiuni ar putea fi decise, acestea urmând a fi ordonate de liderul Kim Jong-Un.

Coreea de Nord a efectuat cel de-al șaselea și cel mai puternic test nuclear al său pe 3 septembrie, pretinzând că a fost vorba de explozia unei bombe cu hidrogen.

Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a spus vineri că președintele american, Donald Trump, este „deranjat mintal” și a afirmat că îl va face pe acesta „să plătească scump” pentru amenințările sale la adresa Coreei de Nord făcute în fața ONU, transmite AFP.

Această rară declarație a liderului de la Phenian, semnată în nume personal și difuzată în engleză de agenția oficială KCNA, apoi preluată de agențiile internaționale de presă, apare după ce Donald Trump a amenințat marți, în primul său discurs la Națiunile Unite, că va distruge „total” Coreea de Nord, un regim „vicios” și „corupt”, dacă Statele Unite sau aliații lor s-ar confrunta cu un atac al Phenianului.

„Îl voi face să plătească scump pe omul ce deține prerogativa de comandă supremă în SUA, pentru discursul său ce chema la distrugerea totală” a Coreei de Nord, a declarat Kim Jong-Un, potrivit agenției oficiale de știri KCNA.

Kim, pe care Trump l-a numit „omul-rachetă” din cauza ambițiilor sale nucleare, a denunțat „comportamentul deranjat mintal al unui președinte al SUA, care a exprimat în fața ONU voința sa non-etică de a ‘distruge total’ un stat suveran”.

Liderul de la Phenian, citat de Reuters, a spus că țara sa va lua în considerare „cel mai înalt nivel de răspuns ferm din istorie” împotriva SUA, după amenințarea la adresa Coreei de Nord formulată de președintele Donald Trump.

Apreciind comentariile acestuia drept „cea mai feroce declarație de război din istorie”, Kim Jong-Un a spus că discursul lui Trump de marți din fața ONU a confirmat faptul că programul nuclear al Phenianului a fost „calea corectă”.

„Remarcile lui (…) m-au convins, mai degrabă decât să mă sperie sau să mă oprească, că drumul pe care l-am ales este cel corect și aceasta este calea pe care trebuie să o urmez până la final”, a adăugat Kim Jong-Un.

El a mai arătat, potrivit EFE, că se gândește acum la ce răspuns s-ar fi putut aștepta președintele american atunci când a permis ca „astfel de cuvinte excentrice să-i iasă din gură”.

Liderul nord-coreean a adăugat că Trump se va confrunta cu „rezultate dincolo de așteptările sale”, fără a specifica ce măsuri va lua țara sa.

Declarația lui Kim Jong-Un a fost făcută după ce joi Statele Unite au întărit arsenalul de sancțiuni economice vizând persoane și companii acuzate că sprijină programul militar nord-coreean. Președintele american a dat undă verde unor eventuale sancțiuni contra „persoanelor și societăților care finanțează și facilitează schimburile cu Coreea de Nord” în domeniile construcțiilor, energiei, sectoarelor industriale, medicale, miniere, textilelor și transportului.

0